Antena 3 CNN Politică Reacţia lui Bolojan, după ce Lia Olguţa Vasilescu a spus că "el a speriat investitorii": Declaraţia este total nefundamentată

Reacţia lui Bolojan, după ce Lia Olguţa Vasilescu a spus că "el a speriat investitorii": Declaraţia este total nefundamentată

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 08:42 28 Noi 2025 Modificat la 08:42 28 Noi 2025
El a precizat că preferă să le spună oamenilor adevărul, în faţă, chiar dacă acest lucru crează disconfort. Foto: Agerpres

Ilie Bolojan a reacţionat, joi seară, după ce primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că el este vinovat de creşterea dobânzilor pentru că a speriat investitorii. Bolojan a precizat că doânzile au scăzut faţă de prima jumătate a anului şi. în plus, premierul afirmă că există întotdeauna două abordări: să le spui oamenilor doar lucruri bune, dar care nu au fundament real, sau să le spui adevărul, chiar dacă acesta nu sună întotdeauna bine. "Această declaraţie este total nefundamentată", a fost replica lui Bolojan.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat, duminică seară, la Antena 3 CNN, că printre cauzele dobânzilor mari pe care trebuie să le plătească România se numără şi afirmaţiile premierului Ilie Bolojan privind deficitul, care "au speriat toate instituţiile internaţionale".

"Această declaraţie este total nefundamentată în sensul în care, aşa cum se vede din dobânzile pe care le achită România, aceste dobânzi au scăzut faţă de prima jumătate a anului. Deci, dimpotrivă", a declarat, joi seară, Bolojan, la Digi24.

Potrivit acestuia, există două abordări: "Fie le dai oamenilor doar veşti bune, care nu se fundamentează pe realitate, ceea ce eu am evitat să fac, sau să le spui adevărul. Şi uneori, sigur, adevărul nu sună bine".

El a precizat că preferă să le spună oamenilor adevărul, în faţă, chiar dacă acest lucru crează disconfort.

"După ce o bună perioadă de timp le-am promis oamenilor lucruri care n-au fost realizate, ne-am luat angajamente care n-au fost respectate, în momentul în care le spui adevărul verde în faţă, s-ar putea să creezi o senzaţie de disconfort. Dar mie mi se pare că primul lucru care trebuie să-l facă un om care este pe funcţie este să-i spună oamenilor datele corecte. Şi apoi, sigur, să ia măsuri pentru că această perioadă dificilă pe care o trecem, şi acesta este adevărul, suntem în această zonă, să fie cât mai scurtă, pentru asta trebuie să luăm măsurile şi să creăm condiţii pentru dezvoltare şi asta putem să o facem de anul viitor. Dar să creezi aşteptări care nu vor fi onorate, mie mi se pare că este o eroare şi n-am făcut asta nici în administraţia locală şi nu o să o fac nici acum", a declarat Ilie Bolojan.

"Nu suntem nici acolo unde spune Bolojan care a speriat toate instituțiile internaționale și din cauza asta s-au mărit dobânzile. Dimpotrivă, eu spun că avem o situație stabilă, că economia era pe un trend de creștere, am depășit cinci țări în perioada aceea de tristă amintire cum zic ei – am depășit Portugalia, Cehia, Slovacia, Grecia șamd, vreo cinci economii, ne-am apropiat de cea a Poloniei, e adevărat – cu niște împrumuturi – pe care le fac toate țările, în afară de Germania, toate celelalte țări merg pe împrumuturi", spunea duminică, la Antena 3 CNN, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole