Antena 3 CNN Coronavirus Românca venită din Austria își va putea conduce soțul pe ultimul drum, după ce va fi testată pentru coronavirus

Românca venită din Austria își va putea conduce soțul pe ultimul drum, după ce va fi testată pentru coronavirus

Femeia revenită din Austria şi care este în carantină, disperată că nu poate ajunge la înmormântarea soţului, a primit o derogare să meargă la funeralii cu o maşină a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

de M.Z.    |   

Directorul DSP Caraş Severin a anunţat, duminică, la Antena 3, că Lenuța Hortilă va merge azi să fie testată pentru coronavirus, iar luni va putea pleca la funeralii.

"În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, s-a dat o derogare să plece cu o maşină a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Maşina va fi pregătită pentru mâine, apoi femeia va reveni la centru, pentru că este potenţial purtătoare a virusului, fiind în carantină", a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Caraş Severin, Romeo Dumitrescu, duminică, la Antena 3.

Lenuța Hortilă se află în a zecea zi de carantină.

Femeia s-a întors din Austria, unde lucra de doi ani ca însoțitoare pentru persoane în vârstă care aveau nevoie de asistență. Lenuța Hortilă a venit în ţară pe data de 30 aprilie, când a fost dusă într-un spațiu de carantină din Băile Herculane.

Aflată în carantină, a aflat de moartea soțului său, însă acuză nu e lăsată să-l poată vedea pentru ultima dată.

Subiecte în articol: lenuța hortilă înmormântare Austria
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!