Nici măcar un milion de români nu ar avea unde să se adăpostească în caz de război, adică puțin peste 5% din populația țării, potrivit datelor Departamentului pentru Situații de Urgență. Sunt cifre alarmante, în condițiile în care statul nu a mai investit de ani de zile în aceste adăposturi. Între timp, statele europene își pregătesc cetățenii pentru situații de criză, iar în România, șeful DSU, Raed Arafat, i-a sfătuit pe români să fie pregătiți să se descurce singuri cel puțin 72 de ore în cazul unui dezastru de orice natură.
Autorităţile române şi Uniunea Europeană pun accent pe pregătirea cetăţenilor pentru orice tip de criză. Românii sunt sfătuiți să aibă provizii pentru cel puțin 72 de ore, pentru a nu depinde exclusiv de intervenția autorităților. Kitul trebuie să conțină conserve, apă, alimente, medicamente, dar și acte de identitate și bani.
Statisticile sunt însă alarmante. În cazul unei situaţii de urgenţă, precum războiul, românii nu ar avea unde să se adăpostească.
„În acest spaţiu de la subsolul unui bloc din sectorul 4, s-ar putea adăposti în cazul unui bombardament, 300 de persoane. Are sistem de ventilaţie profesională, dar şi mai multe căi de acces care duc către bulevardul principal de la suprafaţă. Dacă e să ne uităm pe cifrele DSU, statul n-a mai investit de mult în astfel de adăposturi. Multe dintre ele au fost construite înainte de 1990, iar acum statul şi-ar putea adăposti doar 3% dintre cetăţeni”, a relatat reporterul Antena 3 CNN, Radu Tiliță, dintr-un adăpost antierian.
Adică puţin peste 600.000 de persoane. Dacă luăm în calcul şi spaţiile de la metrou, parcările subterane, pasajele, galeriile şi tunelurile, procentul românilor care ar găsi adăpost ar ajunge la aproape 5,2%.
Oamenii sunt tot mai alarmaţi şi speră ca statul să ia măsuri urgente mai ales dacă Rusia s-ar apropia de graniţa României în urma negocierilor dintre Trump şi Putin.
Întrebați ce ar trebui să facă România dacă în urma negocierilor se apropie de granița noastră, românii cu care a stat de vorbă Antena 3 CNN spun:
„Să-și facă griji România.”
„Să ne apărăm, altceva ce am putea face? Doar nu o să ne cedăm teritoriul nostru la altă țară. Noi n-am mers să cotropim teritoriul nimănui, nici altul să nu vină să ne ia nouă pământul. Ne e teamă, avem copii, nepoți.”
„România este o frunză în vânt, unde bate vântul, acolo suntem, noi ba ne lipim de granița cu Rusia, ba mergem spre Europa, n-avem greutate.”