Antena 3 CNN › Externe › România și Polonia spun „Nu” Ucrainei. Guvernul de la Kiev a cerut ajutor pentru a-și vinde cerealele după blocada de la Marea Neagră

România și Polonia spun „Nu” Ucrainei. Guvernul de la Kiev a cerut ajutor pentru a-și vinde cerealele după blocada de la Marea Neagră

Adrian Dumitru
3 minute de citit Publicat la 18:48 04 Oct 2026 Modificat la 18:48 04 Oct 2026
Foto: Profimedia Images

Eforturile Ucrainei de a obține ajutor pentru a comercializa milioane de tone de cereale s-au lovit de refuzurile României și Poloniei, guvernele ambelor țări preferând să nu-i supere pe fermierii locali. Îngrijorările sectoarelor agricole din cele două țări au cântărit mai mult în decizie decât solidaritatea europeană cu guvernul de la Kiev, relatează Politico, duminică. Marea problemă a Ucrainei este acum blocada de la Marea Neagră, iar ea ar putea să se transforme chiar într-o criză alimentară globală pe mai mulți ani, mai ales pentru că ar putea fi afectată decisiv și recolta ucraineană de la anul. Atacurile rușilor asupra porturilor și navelor ucrainene continuă în forță pentru a treia lună consecutiv.

Ministrul agriculturii ucrainean, Taras Visoțki, a venit la Bruxelles pentru a le cere direct ajutor omologilor săi din UE. Ucraina are nevoie să poată transporta prin Europa cantități mai mari de produse agricole, precum și de 1,1 miliarde de euro pentru a acoperi costurile mai ridicate de transport. Fără sprijin, fermierii rămași fără lichidități nu vor putea începe însămânțările pentru sezonul următor, ceea ce va agrava și mai mult problema.

„Situația este foarte, foarte critică”, a declarat Visoțki pentru publicația citată.

Răspunsul: ne pare rău, dar nu. Două dintre țările care dispun de o parte dintre cele mai importante elemente de infrastructură pentru extinderea capacității de transport și depozitare, Polonia și România, spun că nu mai pot sau nu mai vor să facă nimic în plus.

„Interesul propriilor noștri fermieri rămâne prioritar”, a declarat Barna Tanczos, ministrul agriculturii din România. Excesul de cereale ucrainene, combinat cu nivelul scăzut al Dunării, pune deja presiune asupra porturilor românești și îi împiedică pe fermierii locali să își vândă propriile produse.

Refuzul scoate în evidență o diferență persistentă între ambițiile UE de a sprijini Ucraina și realitățile politice interne. Fiind unul dintre marii producători agricoli ai lumii, Ucraina reprezintă o amenințare reală pentru veniturile fermierilor europeni, o categorie cu o influență politică importantă în numeroase state membre. Chiar înainte de cea mai recentă intensificare a luptelor din Marea Neagră, Polonia, Slovacia și Ungaria interziseseră importurile de cereale ucrainene.

În prezent, mai puțin de jumătate din exporturi reușesc să părăsească țara prin rutele europene feroviare, rutiere și fluviale, a spus Visoțki. Până la 35 de milioane de tone ar putea rămâne blocate în Ucraina în acest an dacă blocada continuă.

România încearcă să își optimizeze logistica, a mai spus Tanczos. Luna trecută, guvernul a semnat chiar și un memorandum de înțelegere cu Ucraina pentru facilitarea trecerilor de frontieră și îmbunătățirea legăturilor feroviare.

Dar „toată lumea știe că nu putem dubla numărul trenurilor, nu putem dubla șoselele, căile ferate și capacitatea porturilor”, a spus Tanczos. „Asta este situația”.

În Polonia, ministerul infrastructurii „nu are în plan nicio modificare menită să crească tranzitul produselor agricole ucrainene”, a spus purtătoarea de cuvânt Anna Szumanska, într-un comunicat.

Deși ajutorul nu va veni imediat, UE nu exclude un răspuns comun. „Trebuie (...) să abordăm această problemă”, le-a spus jurnaliștilor, săptămâna aceasta, comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, invocând preocupările privind securitatea alimentară globală, fără să anunțe însă vreun angajament concret.

Unele state sunt dispuse să ofere mai mult sprijin. În condițiile în care Ucraina ia în calcul folosirea porturilor din Țările de Jos și Germania drept noi căi de export, un purtător de cuvânt al ministerului agriculturii din Germania a spus că guvernul de la Berlin„depune toate eforturile la nivel european pentru ca rutele alternative de export (...) să fie consolidate”.

Problemele riscă să se prelungească până în sezonul următor

Într-un interviu, Visoțki a descris cum cerealele și plantele oleaginoase deja recoltate se acumulează fără cumpărători, lăsându-i pe fermieri fără banii necesari pentru a însămânța acum culturile de iarnă destinate recoltei de anul viitor.

„Dacă situația rămâne astfel până în primăvară, suprafața cultivată s-ar putea reduce chiar și cu 35-40%”, a spus el.

Efectele nu se vor resimți doar în Europa. În timp ce Rusia și Ucraina se lovesc reciproc în Marea Neagră, peste 17% din cerealele comercializate la nivel mondial ar putea fi afectate de scăderea exporturilor celor două țări, potrivit unui raport recent al Council on Foreign Relations.

„Numărul persoanelor împinse spre foamete acută de actuala criză din Marea Neagră ar putea depăși totalul victimelor înregistrate pe câmpul de luptă în războiul dintre Rusia și Ucraina”, avertizează raportul.

Dar și dificultățile fermierilor europeni, care se confruntă cu secetă, valuri de căldură și creșteri puternice ale prețurilor la combustibili și îngrășăminte, sunt cât se poate de reale.

Iulia Blagu, cultivatoare de cereale din România, a descris cum privește câmpurile nerecoltate, rămase „la mila lui Dumnezeu și a vremii”, pentru că producția nu poate fi nici depozitată, nici transportată.

„Și apoi mai ai tot acest tranzit de cereale ucrainene care vine către țara noastră”, a spus ea. „Adică... cum să facem față la toate astea?”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole