Antena 3 CNN Externe Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu local pentru a permite reparații la centrala nucleară de la Zaporojie

Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu local pentru a permite reparații la centrala nucleară de la Zaporojie

R.M.
1 minut de citit Publicat la 16:03 28 Feb 2026 Modificat la 16:07 28 Feb 2026
Centrala nucleară de al Zaporojie, ocupată de ruși, mai are doar 22 de specialiști autorizați, mult sub nivelul de siguranță. FOTO: Getty Images

Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu local pentru a permite reparații la liniile electrice de rezervă ale centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), citată de CNBC.

Instituția a transmis vineri, într-un comunicat scurt, că în sudul Ucrainei a intrat în vigoare un armistițiu pentru a permite refacerea liniei de alimentare de 330 de kilovolți a centralei.

„Activitățile de deminare sunt în curs de desfășurare pentru a asigura accesul în condiții de siguranță al echipelor de reparații”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, pe rețelele sociale.

Armistițiul vine la scurt timp după marcarea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina

Centrala nucleară de la Zaporojie este controlată de ruși din anul 2022, încă din primele săptămâni ale războiului.

În prezent, au mai rămas doar 22 de specialiști nucleari acreditați, după ce mii de angajați au fugit sau s-au ascuns.

Un reprezentant al companiei ucrainene de stat Energoatom, la un briefing organizat luni, la Kiev, că ar fi nevoie de sute pentru operarea în condiții de siguranță.

Înainte de invazia Rusiei, instalația furniza peste o cincime din electricitatea necesară Ucrainei.

Deficitul de personal și amenințările constante la adresa angajaților erodează siguranța nucleară, a avertizat Viacheslav Huba, consultant-șef la Energoatom.

Din 2022, Rusia ar fi încercat să repornească centrala sub administrarea considerată ilegală de Kiev a companiei ruse de stat Rosatom și să o conecteze la rețeaua energetică rusă.

O repornire ar aduce însă riscuri nucleare majore, deoarece centrala se baza pe apă de răcire din rezervorul Kahovka, distrus între timp, a avertizat anterior Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Energoatom.

AIEA are un rol important în protejarea condițiilor de siguranță la centralele nucleare din Ucraina.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole