Rusia a lansat la primele ore ale dimineţii de joi un atac cu rachete balistice și drone asupra Ucrainei, vizând Kievul, precum și regiunile Harkov, Zaporojie, dar şi Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski. Autoritățile ucrainene au anunţat că s-au înregistrat pagube la clădiri rezidențiale și infrastructură civilă, a relatat The Kyiv Independent. După o alertă aeriană, în capitala Ucrainei au avut loc mai multe explozii. Bombardamentul armatei ruse vine la doar câteva ore după ce liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a vorbit la telefon cu preşedintele american, Donald Trump, în contextul în care în cursul acestei zile are loc o nouă serie de negocieri de pace la Geneva.
Mai multe explozii au fost auzite joi dimineaţă în centrul Kievului de către o corespondentă a agenţiei France Presse, după un avertisment al autorităţilor cu privire la un atac rus, cu doar câteva ore înainte de noi discuţii americano-ucrainene pentru a încerca să pună capăt războiului, potrivit Agerpres.
"Inamicul atacă oraşul cu drone de atac şi rachete balistice. Apărarea aeriană este în acţiune. Rămâneţi în adăposturi până când alerta se va termina!", a scris şeful administraţiei militare locale, Timur Tkacenko, pe Telegram.
Primele explozii s-au produs în capitala Ucrainei în jurul orei 4:00 dimineața, ora locală, au scris jurnaliștii publicaţiei Kyiv Independent aflați la fața locului, în timp ce sistemele ucrainene de apărare antiaeriană au interceptat ținte aeriene.
În afară de Kiev, alte oraşe mari au fost, de asemenea, vizate peste noapte. Harkov (nord-est), al doilea oraş ca populaţie al ţării înainte de invazia rusă lansată în februarie 2022, a fost vizat de drone şi rachete, a raportat primarul său, Igor Terehov, care a menţionat şi explozii.
În centrul Ucrainei, la Krîvîi Rih, un bărbat de 89 de ani a fost rănit într-un atac rus care a avariat o clădire, conform şefului administraţiei regionale Dnipropetrovsk, Oleksandr Ganja.
La Zaporojie (sud-est), s-au auzit "mai multe explozii" legate de un atac rus, potrivit şefului administraţiei regionale, Ivan Fedorov.
Emisarii ucraineni şi americani urmează să se întâlnească joi la Geneva, în Elveţia, pentru a lucra la noi discuţii trilaterale cu Rusia, menite să pună capăt conflictului care a intrat marţi în al cincilea an.