Mojtaba Khamenei, actualul lider suprem religios al Iranului a supraviețuit bombardamentelor din 28 februarie - în care a fost ucis tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei, alături de alți lideri politici și militari iranieni, deoarece a ieșit la o plimbare în grădina casei, cu câteva minute înainte ca locuința să să fie lovită de rachete, informează The Telegraph.
„A ieșit în curte să facă ceva”. Cum a scăpat cu viață Mojtaba Khamenei, în atacul care l-a ucis pe tatăl său, aytaollahul Ali Khamenei
Informația a fost dezvăluită șefilor clerului și comandanților Gărzilor Revoluționare iraniene, de către Mazaher Hosseini, șeful biroului de protocolul al lui Ali Khamenei, în prima mărturie detaliată a ceea ce s-a întâmplat în complexul fostului ayatollah în momentul atacului.
„Așa a vrut Dumnezeu: să iasă în curte să facă ceva. Tocmai se întorcea când au lovit clădirea cu o rachetă”
Conform unei înregistrări audio a acestei declarații, datată pe 12 martie și obținută de The Telegraph, Mojtaba Khamenei a fost și el vizat în atacul care i-a ucis pe tatăl său și alți zeci de lideri iranieni. Doar că Mojtaba a ieșit pur și simplu afară din clădire „să facă ceva” cu doar câteva momente înainte ca rachetele balistice Blue Sparrow să-i lovească reședința la ora 09:32, în ziua de 28 februarie.
„Așa a vrut Dumnezeu: ca Mojtaba să iasă în curte să facă ceva”, a spus Hosseini. „Tocmai se întorcea când au lovit clădirea cu o rachetă”.
Hosseini a mai precizat că Mojtaba Khamenei a fost rănit la picior în bombardament, în timp ce soția, fiul său și cumnatul său au murit instantaneu în atac.
Trupul lui Mohammad Shirazi, șeful biroului militar al lui Khamenei a fost, de asemenea, „făcut bucăți”. Doar câteva „kilograme de carne” au mai rămas din acesta pentru a putea fi ulterior identificat, a mai dezvăluit Hosseini.
Mojtaba Khamenei locuia împreună cu tatăl său, fostul ayatollah Ali Khameni în același complex de locuințe din Teheran.
Lider iranian, despre atacul SUA-Israel: „Acești diavoli au vizat mai multe locații”
Pe 28 februarie, Ali Khamenei a convocat la reședința sa o întâlnire cu liderii politici și comandanții militari și de securitate. Mai multe rachete au lovit apoi clădirea. În atac au mai fost uciși ministrul iranian al apărării și șeful Gărzilor Revoluționare.
Atacul a vizat mai multe locații și clădiri ale complexului lui Khamenei.
„Acești diavoli au vizat mai multe locații din cadrul complexului - una dintre acestea a fost reședința liderului suprem”, a spus Hosseini. „Au lovit-o cu trei rachete”.
Atacul a vizat și etajul superior al casei lui Mojtaba, precum și parterul, unde stătea cumnatul său.
„Racheta a fost atât de puternică încât a ajuns până jos, unde locuia Misbah (cumnaul lu Mojtaba), a intrat direct în camera unde stătea. Explozia l-a decapitat”, a spus Mazaher Hosseini.