"Europa mai are, poate, combustibil pentru avioane încă șase săptămâni", a avertizat joi Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), într-un interviu pentru Associated Press.
El a evocat anulări de zboruri "în curând", dacă aprovizionarea cu petrol rămâne blocată de războiul din Iran.
Directorul executiv al AIE a catalogat situația drept "cea mai mare criză energetică cu care ne-am confruntat vreodată", și a adăugat o imagine sumbră a consecințelor globale în urma blocării tranzitului de țiței, gaze și alte resurse vitale prin Strâmtoarea Hrmuz.
"În trecut, a existat un grup (de muzică rock) numit 'Dire Straits' (literal 'strâmtori cumplite', cu sensul figurat 'situație dificilă', n.r.). Acum este o situație cumplită și va avea implicații majore pentru economia globală. Și, cu cât durează mai mult, cu atât va fi mai rău pentru creșterea economică și inflația din întreaga lume", a spus el.
Vor fi prețuri mai mari la benzină, prețuri mai mari la gaze, prețuri mari la electricitate, a exemplificat Birol, adăugând că unele părți ale lumii vor fi mai afectate decât altele.
"Prima linie o reprezintă țările asiatice, care se bazează pe energia din Orientul Mijlociu", a continuat șeful AIE, nominalizând Japonia, Coreea, India, China, Pakistan și Bangladesh.
Potrivit lui Fatih Birol, "vin apoi la rând Europa și America".
"Vă pot spune că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă pentru Europa, în curând vom auzi vestea că unele dintre zborurile din orașul A către orașul B vor fi anulate din cauza lipsei de combustibil pentru avioane", a conchis el.
Criza de kerosen duce deja la anularea zborurilor și creșterea prețurilor
Industria aeriană europeană riscă o penurie "sistemică" de combustibil pentru avioane în următoarele săptămâni dacă blocada Strâmtorii Ormuz continuă, existând potențialul de fi anulate sute de zboruri, potrivit experților.
Claudio Galimberti, economist-șef la Rystad Energy, a declarat pentru CNBC că situația cu care se confruntă companiile aeriene depinde în mare măsură de câte nave vor trece prin strâmtoare.
"Situația în următoarele trei - patru săptămâni poate deveni sistemică, astfel încât putem avea reduceri drastice ale zborurilor în Europa deja începând din mai și iunie", a adăugat el.
Traficul pe această cale navigabilă, vitală din punct de vedere strategic, a fost oprit după ce Iranul a închis-o în timpul războiului cu SUA și Israel, ceea ce a dus la o creștere bruscă a prețurilor petrolului.
După eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran în weekend, SUA au început o blocadă a navelor care intră și ies din porturile iraniene din Strâmtoarea Ormuz, cu scopul de a reduce exporturile de petrol ale Iranului și de a crește presiunea asupra Teheranului.
Comisia Europeană le cere statelor UE să introducă telemunca și să scadă prețul transportului public, pe fondul crizei energetice
Munca de acasă, renunțarea la zborurile în interes de serviciu și utilizarea mai largă a transportului public se numără printre măsurile avansate de Comisia Europeană pentru a atenua impactul asupra prețurilor la energie și aprovizionării cu combustibili, provocat de războiul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, potrivit El Pais.
Propunerile figurează într-un proiect al Planului de Acțiune Energetică, consultat de publicația citată.
Noua strategie va fi prezentată săptămâna viitoare de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
În document, statelor membre li se cere să introducă subvenții pentru biletele de tren și să adopte măsuri care să încurajeze utilizarea transportului public de către angajați.
Bruxelles-ul mai vrea să promoveze alternative la deplasarea cu mașina și să sprijine vehiculele electrice și inteligente.
De asemenea, apare propunerea ca firmele să introducă cel puțin o zi de telemuncă obligatorie pe săptămână, acolo unde este posibil, și este recomandată sprijinirea publică a sistemelor de biciclete partajate și alte soluții de micro-mobilitate, extinderea zonelor fără mașini și decretarea de zile fără trafic auto în orașe.