Un nou scandal diplomatic a izbucnit după ce Pete Hegseth a fost acuzat că a purtat o cravată cu mesaj pro-rus, în timpul ultimei întâlniri oficiale de la Casa Albă cu Volodimir Zelenski. Secretarul american al Apărării a purtat vineri, la Casa Albă, o cravată cu dungi albastre, albe și roșii, ceea ce a dus la comentarii potrivit cărora imita culorile drapelului rus.
Tass, agenția rusă de stat, a scris că Hegseth „s-a remarcat” între oficialii americani prin alegerea vestimentară, afirmând că acesta a purtat „o cravată în culorile tricolorului rus”, scrie The Telegraph.
„Cravata lui Hegseth, cu dungi late albe, albastre și roșii, așezate în aceeași ordine ca pe steagul nRusiei, a ieșit în evidență în comparație cu ținutele sobre ale delegației americane”, a notat agenția. „Deși și steagul Statelor Unite conține aceleași culori, ordinea și designul au atras atenția asupra alegerii. Trump și ceilalți oficiali au purtat cravate simple, uni.”
Controversa a fost amplificată după ce Kirill Dmitriev, emisar economic al lui Vladimir Putin, a distribuit o fotografie cu cravata lui Hegseth, alături de drapelul rus, un gest interpretat drept aprobare tacită.
Ron Filipkowski, editor la Meidas Touch, un site american de stânga, a comentat pe X: „Se pare că rușilor le place cravata lui rusească. Și nici măcar nu e roșu-alb-albastru, e roșu-albastru-alb. Ca steagul rusesc. La o întâlnire cu Zelenski.”
În replică, vicepreședintele SUA, JD Vance, a încercat să calmeze tensiunile, răspunzând pe aceeași platformă: „Sau poate purta culorile Americii.” S-a observat, de asemenea, că Hegseth avea în buzunarul sacoului o batistă cu steagul american.
Pete Hegseth este cunoscut pentru stilul său vestimentar excentric, deseori inspirat din simbolistica SUA. A fost fotografiat în trecut purtând șosete cu steagul american și sacouri personalizate cu imprimeuri ale drapelului în interior. Oficialul nu a comentat scandalul cravatei.
Marele maestru de șah și opozant al Kremlinului, Garry Kasparov, a scris pe X: „Problema administrației Trump nu sunt cravatele lor rusești, ci legăturile lor cu Rusia.”
Hegseth a cerut anterior ca Ucraina să accepte pierderea unor teritorii pentru a pune capăt războiului. Totuși, în timpul unei întâlniri recente cu lideri europeni, acesta a avertizat că SUA „vor impune costuri Rusiei” dacă Moscova nu caută o soluție pentru încheierea conflictului, cea mai dură poziție exprimată până acum de Hegseth la adresa Rusiei.