Şeful poliţiei din Paris, Patrice Faure, a declarat, sâmbătă, că mişcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franţa, a scăpat de sub control şi i-a îndemnat pe manifestanţi să revină la forme paşnice de protest, avertizând că autorităţile vor răspunde cu fermitate la violenţe şi acte de vandalism, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Liceenii francezi s-au confruntat din nou cu poliţia, vineri, în mai multe oraşe din Franţa, iar sindicatele le-au cerut profesorilor să intre în grevă, în timp ce guvernul premierului Sebastien Lecornu încearcă să stăpânească protestele, tot mai violente, legate de condiţiile din şcoli şi de finanţarea sistemului de învăţământ.
Începând de luni, în jur de 5.000 de persoane, majoritatea adolescenţi, au fost reţinute la nivel naţional, iar zeci de persoane au fost rănite.
Agathe Foucault, un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale, a declarat, sâmbătă, pentru postul de radio RTL că peste 600 de ofiţeri de poliţie au fost, de asemenea, răniţi.
Cadre didactice şi cetăţeni au fost atacaţi, iar pagubele materiale sunt estimate la zeci de milioane de euro.
Şeful poliţiei din Paris, Patrice Faure, a declarat într-o scrisoare deschisă publicată pe Twitter, în perspectiva unor noi proteste programate să înceapă marţi, că iniţiatorii mişcării nu o mai controlează şi a îndemnat elevii să renunţe la blocarea şcolilor şi la tulburările publice, optând în schimb pentru forme paşnice de protest.
„Este timpul să revenim la forme paşnice de acţiune”, a scris Faure, precizând și că părinţii au responsabilitatea de a-şi îndepărta copiii de ceea ce el a descris drept influenţa „agitatorilor profesionişti” şi a susţinătorilor acestora.