Antena 3 CNN Externe Sevastopolul și Crimeea au rămas în beznă, după ce dronele ucrainene au lovit principala termocentrală din regiune

Sevastopolul și Crimeea au rămas în beznă, după ce dronele ucrainene au lovit principala termocentrală din regiune

M.L.
2 minute de citit Publicat la 09:08 24 Iun 2026 Modificat la 09:08 24 Iun 2026
Substație electrică din Crimeea, imagine de arhivă cu caracter ilustrativ. În peninsulă, autoritățile au instituit deja orare cu „întreruperile planificate” de energie electrică. Foto: Profimedia Images

Orașul Sevastopol din Crimeea a rămas fără electricitate, în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra infrastructurii energetice, informează The Moscow Times. Dronele ucrainene au mai lovit termocentrala Simferopol și o instalație de procesare a gazelor naturale din regiunea Orenburg, Federația Rusă, conform Kyiv Independent.

„Dușmanul lovește din nou, cu răutate, încercând să ne priveze de condițiile obișnuite de trai și să semene panică”, a spus guvernatorul rus al peninsulei Crimeea, Mihail Razvoșaiev.

Dronele ucrainene au lovit și termocentrala Balaklava din Sevastopol una din principalele stații electrice din peninsula Crimeea.

Autoritățile ruse din Crimeea au anunțat instituirea „preventivă” a unor orare cu întreruperile planificate de energie electrică în peninsula Crimeea, inclusiv Sevastopol.

Localnicii au fost sfătuiți să facă economie la curent și să-și nu-și încarce prea mult telefoanele, pentru a nu suprasolicita rețeaua.

Razvoșaiev a adăugat că, din cauza lipsei de energie electrică, troleibuzele nu vor mai circual în Sevastopol și grădinițele au fost închise.

Președintele rus Vladimir Putin a comentat și el public atacurile ucrainene asupra infrastructurii ruse din Crimeea, în cadrul unui briefing susținut la Kremlin.

Russian President Vladimir Putin spoke publicly about Ukraine's attacks on infrastructure during a Kremlin briefing on June 23.

„Suntem conștienți - și se poate vedea asta - că situația de pe front se deteriorează rapid pentru regimul de la Kiev, care pierde teritorii după teritorii, în vreme ce trupele noastre cuceresc localitate după localitate, ceea ce a determinat ca regimul (de la Kiev) să adopte această tactică a țintirii infrastructurii energetice și a obiectivelor civile”, a spus Putin.

Zilele trecute, dronele ucrainene au distrus un feribot folosit la transportul de țiței în strâmtoarea Kerci, un depozit de petrol și mai multe sisteme antiaeriene care asigurau paza podului din Kerci, supranumit și „podul lui Putin” și care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală. Atacurile au provocat sistarea transporturilor de petrol și combustibili prin strâmtoare.

Guvernatorul rus al regiunii, Serghei Aksionov, a confirmat oprirea transportului de petrol prin strâmtoare și că „restricțile au intrat în vigoare duminică, de la ora 9:00, informează The Moscow Times

În Crimeea este deja criză acută de benzină și motorină, care nu se mai găsesc la toate benzinăriile, nici pentru plăți în numerar nici pentru plăți „în cupoane”. Conform autorităților ruse, doar „serviciile de stat care asigură viața și securitatea” Crimeii mai pot primi combustibil.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole