Antena 3 CNN Actualitate Un singur bilet de tren pentru mai mulți operatori | Când urmează să fie lansat sistemul

Un singur bilet de tren pentru mai mulți operatori | Când urmează să fie lansat sistemul

Românii care călătoresc cu trenul vor putea cumpăra în curând un singur bilet, care va fi valabil pentru mai mulți operatori feroviari. Este vorba despre acele rute pentru care trebuie să schimbi mai multe trenuri, care de multe ori aparțin unor firme diferite.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Agenția pentru reformă pe acest segment va lansa biletul de tren integrat.

Facilitatea va permite călătorilor să cumpere un singur bilet de tren, care va fi valabil pe rutele pe care circulă mai mulți operatori.

"Viitorul client poate să își cumpere bilet printr-o singură interfață, nu trebuie să mai fac încă un pas pe internet să aflu care este site-ul fiecărui operator, zona sa de cumpărare", a declarat Ștefan Roşenu, președinte ARF.

În prezent, pentru o călătorie dintr-o zonă a țării, în alta, e nevoie și de două bilete de tren diferite. Asta pentru că nu există rută directă, iar de multe ori operatorii sunt diferiți.

Citeşte șiAcuzații grave după incidentul feroviar de la Teleorman: "Mecanicul nu ar fi respectat semnalul roşu, iar sistemul de frânare automat a intrat în funcțiune"

Acest bilet integrat ne va permite ca în curând să ajungem la destinație cumpărând un singur bilet.

Măsura face parte dintr-un proiect mai amplu de îmbunătățire a sistemului de cumpărare a biletelor în țara noastră, în scopul modernizării sistemului feroviar.

Proiectul cuprinde și o aplicație unică de cumpărare a biletelor online, pe care o pot accesa și pensionarii, veteranii sau studenții, după ce au introdus prin aplicație datele personale.

Alte noi măsuri pentru îmbunătățirea transportului public în țara noastră sunt testate acum, iar lansarea lor este așteptată în această primăvară.

Subiecte în articol: CFR bilet tren
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american