Antena 3 CNN Actualitate Sorina Pintea, reacție cu privire la cazul Caracal: Să lăsăm INML să își facă treaba

Sorina Pintea, reacție cu privire la cazul Caracal: Să lăsăm INML să își facă treaba

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susține că INML ar trebui lăsat să ducă până la capăt ancheta în cazul Caracal. După ce specialiștii INML nu au reușit identificarea unui ADN într-un femur găsit în pădurea din Caracal, din cauză că rămășițele erau prea calcinate, unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, a anunţat în direct la Antena 3 că va depune o plângere la ministerul Sănătăţii pentru a demara un control.

„ Am stabilit o întâlnire cu domnul Alexandru Cumpănașu pentru depunerea acestei petiții. Voi vedea ce conține această petiție. Insist, din punct de vedere legal, Ministerul Sănătății administrează INML și nu pot face altfel de verificări”, a precizat ministrul Sănătății.

Întrebată de jurnaliști dacă va fi un control la INML, Sorina Pintea a precizat că depinde ce conține petiția.

„Pot face un control din punct de vedere administrativ, dar eu cred că e mai bine să lăsăm specialiștii să își facă treaba”, a mai spus Sorina Pintea.

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, a anunţat în direct la Antena 3 că va depune o plângere la ministerul Sănătăţii pentru a fi începute verificările.

Subiecte în articol: Alexandru Cumpanasu INML Sorina Pintea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri