Antena 3 CNN Externe SUA ridică sancțiunile impuse unor mari bănci rusești. Administrația Trump prelungește și derogarea pentru vânzările de petrol

SUA ridică sancțiunile impuse unor mari bănci rusești. Administrația Trump prelungește și derogarea pentru vânzările de petrol

A.O.
1 minut de citit Publicat la 21:05 17 Dec 2025 Modificat la 21:05 17 Dec 2025
Licența care permite tranzacțiile cu proiectul Sakhalin-2 reprezintă o derogare de la sancțiunile impuse proiectului în 2022 de fostul președinte Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Statele Unite scutesc, temporar, de sancțiuni mai multe mari bănci rusești implicate în proiecte nucleare civile, între care și Gazprombank. Astfel, Trezoreria SUA a emis miercuri licența generală „GL-115C” prin care aceste sancțiuni sunt ridicate. De asemenea, tot miercuri SUA au prelungit, până la 18 iunie 2026, o derogare care permite vânzările de petrol din proiectul rusesc Sakhalin-2, o măsură care va permite, cel mai probabil, continuarea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) din cadrul proiectului. 

În noiembrie 2024, SUA au anunțat că impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, într-un efort de a limita accesul Rusiei la sistemul financiar internațional şi de a reduce finanțarea efortului de război al Moscovei în Ucraina. Sancțiunile au fost îndreptate, în special, împotriva Gazprombank, brațul financiar al gigantului energetic rus Gazprom.

Conform comunicatului transmis de Trezoreria SUA la acea vreme noile decizii înlăturau efectiv Gazprombank, una dintre cele mai mari bănci din Rusia, din sistemul bancar al SUA.

Un an mai târziu, SUA ridică temporar sancțiunile prin emiterea licenței generale „GL-115C”.

Lista organizațiilor supuse suspendării sancțiunilor include:

  • Gazprombank;
  • Vnesheconombank; 
  • Banca "Otkritie"; Sovkombank;
  • Sberbank a Rusiei;
  • VTB Bank;
  • Alfa Bank; 
  • Rossbank;
  • Bank Zenit;
  • Bank St. Petersburg;
  • Centrul Național de Clearing (NCC);
  • orice companii în care una sau mai multe dintre aceste organizații dețin 50% sau mai mult din acțiuni;
  • Banca Centrală a Federației Ruse;

De asemenea, tot miercuri, Statele Unite au extins o derogare care permite vânzările de petrol din proiectul rusesc Sakhalin-2. 

Licența generală, emisă de Departamentul Trezoreriei al SUA, este importantă pentru aliatul american Japonia, care obține aproximativ 9% din necesarul său de GNL (gaz natural lichefiat) din Rusia. Licența care permite tranzacțiile cu proiectul Sakhalin-2 reprezintă o derogare de la sancțiunile impuse proiectului în 2022 de fostul președinte Joe Biden, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.

Decizia SUA a venit în ciuda presiunilor exercitate în cadrul negocierilor comerciale de Administrația Trump asupra Chinei, Indiei și Japoniei pentru a-și reduce achizițiile de petrol și GNL rusesc.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole