O echipă de elevi de la Colegiul Spiru Haret din București se pregătește să reprezinte România la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge din Canada, o competiție la care participă 96 de echipe din întreaga lume.
Echipa, coordonată de profesoara de fizică Petronia Dumitrescu, dezvoltă roboți de competiție de zece ani. Robotul cu care vor concura în Canada se numește Sultana, este inspirat din lumea egipteană și a ajuns la a cincea versiune, dintre care trei complet diferite.
„Ce fac ei în atelier este cu totul și cu totul special. Este mult mai mult decât ce se face la clasă, la materiile obișnuite”, spune profesoara Dumitrescu.
Robotul trebuie să colecteze artefacte de pe teren, să le sorteze în funcție de culoare și să le arunce în cuve plasate în colțurile terenului. Sezonul de competiție începe în septembrie, cu etapa regională în ianuarie și cea națională în februarie.
„Am trecut prin cinci roboți, dintre care trei complet diferiți, restul perfecționări ale sistemelor. Acesta s-a dovedit a fi cel mai eficient și am decis să-l perfecționăm până la competiția din Canada”, explică unul dintre membrii echipei.
După etapa națională, primele 20 de echipe se califică la competiții internaționale. Echipa de la Spiru Haret a primit invitații la trei astfel de competiții – în Texas, Canada și Istanbul – și a ales Canada.
„Cea mai mare provocare este să găsim sponsori, pentru că sunt niște costuri destul de mari să ajungem până acolo, mai ales fiind o echipă de 15 persoane, plus mentorii noștri”, spun aceștia.
Cei care doresc să susțină echipa o pot face prin intermediul site-ului robosapiens.ro sau pe conturile de Instagram și TikTok ale echipei.
Competiția nu se rezumă doar la construcția robotului. Echipa are și o componentă importantă de marketing – realizează materiale promoționale, inclusiv obiecte printate 3D, și s-a implicat în aproape 90 de evenimente în acest an.
Din echipă fac parte Ștefan Elefterescu, Melisa Niculescu, Natalia Tascău, Ștefan Ivănescu, Matei Alexandra și Dragoș Ianu.