Antena 3 CNN Politică Surse: Nicușor Dan va numi un prim-ministru dacă PSD și PNL nu vor reuși să se înțeleagă. Grindeanu vrea să întrebe CCR ce e de făcut

Surse: Nicușor Dan va numi un prim-ministru dacă PSD și PNL nu vor reuși să se înțeleagă. Grindeanu vrea să întrebe CCR ce e de făcut

Cătălina Mănoiu
1 minut de citit Publicat la 22:43 22 Apr 2026 Modificat la 23:10 22 Apr 2026
Nicușor Dan, președintele României. sursa foto: Agerpres

Consultările de la Cotroceni dintre președintele Nicușor Dan și liderii coaliției s-au încheiat miercuri cu un semnal comun de dezescaladare, dar fără o soluție clară pentru criza politică. Antena 3 CNN a obținut informații din interiorul delegațiilor prezente la consultări.

Potrivit surselor oficiale din delegațiile partidelor, consultate de Antena 3 CNN, toate formațiunile și-au exprimat disponibilitatea de a pune capăt, cumva, conflictului. Tonul a fost mai calm decât se anticipa, dar pozițiile de fond rămân divergente: PSD nu îl mai vrea pe Bolojan premier, iar Bolojan nu vrea să plece.

Sursele din delegația PSD au precizat că social-democrații au transmis la Cotroceni că moțiunea de cenzură este ultima variantă pe care o iau în calcul, nu prima. Adică PSD nu ar vrea să forțeze dărâmarea guvernului prin Parlament; cel puțin nu în acest moment.

În schimb, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a ridicat o altă variantă: sesizarea rapidă a Curții Constituționale, imediat după demisia miniștrilor PSD din guvern.

Mai precis, PSD să ceară CCR să clarifice dacă guvernul mai are legitimitate din moment ce partidul majoritar din coaliție și-a retras sprijinul; practic, dacă guvernul este căzut de drept odată ce s-a schimbat culoarea politică a majorității care l-a susținut.

Ce înseamnă asta, concret? Până când CCR nu dă un răspuns, România ar putea intra într-un scenariu similar celui din 2009, când guvernul Boc a funcționat cu miniștri interimari timp de 90 de zile, fără o majoritate parlamentară clară.

Premierul Ilie Bolojan a precizat că nu va demisiona și a argumentat că schimbarea premierului nu oferă nicio garanție că problemele structurale ale guvernării se vor rezolva.

Singurii care au adus în discuție varianta unui premier independent – nu tehnocrat, ci independent politic – au fost reprezentanții grupului minorităților naționale. Varujan Pambuccian a propus, în glumă, numele lui Ovidiu Victor Ganț, un deputat ce reprezintă Forumul Democrat al Germanilor din România drept candidat la funcția de premier.

Președintele Nicușor Dan nu a luat partea nimănui și rămâne în rolul de mediator. Potrivit surselor consultate de Antena 3 CNN, ultimul resort la care ar apela președintele – și sursele subliniază: "absolut ultimul" – este să propună el însuși un premier, în cazul în care partidele nu reușesc să ajungă la niciun acord. Este o variantă pe care Nicușor Dan o păstrează doar ca ultimă soluție și pe care nu intenționează să o activeze decât dacă toate celelalte căi de negociere eșuează.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole