Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Tabloul „Iris”, pictat de Claude Monet și păstrat mulți ani într-o colecție privată, s-a vândut cu 50 de milioane de euro la licitație

Tabloul „Iris”, pictat de Claude Monet și păstrat mulți ani într-o colecție privată, s-a vândut cu 50 de milioane de euro la licitație

R.M.
1 minut de citit Publicat la 23:05 22 Oct 2026 Modificat la 23:05 22 Oct 2026
Tabloul "Iris" a fost pictat între 1924 şi 1925, în ultimii ani de viaţă ai artistului / sursă foto: Getty Images

''Iris'', un tablou de mari dimensiuni pictat de Claude Monet în ultima perioadă a vieţii, s-a vândut la licitaţie pentru suma de 50 de milioane de euro (comisioane incluse) joi la Paris, devenind opera de artă cea mai scumpă vândută vreodată la o licitaţie în Franţa, potrivit casei de licitaţii Sotheby's, informează AFP, potrivit Agerpres.

Tabloul acestui maestru al impresionismului a fost prezentat pentru prima dată publicului, iar valoarea estimată înaintea vânzării era cuprinsă între 22 şi 30 de milioane de euro.

Pictura de mari dimensiuni (1,60 metri înălţime şi 1,80 metri lăţime) nu a mai părăsit niciodată până acum reşedinţa familiei Schlumberger din Paris. Tabloul era cunoscut doar dintr-o fotografie alb-negru.

Opera fusese achiziţionată de Jeanne Schlumberger (1889-1983), ''o colecţionară de artă genială'', de la familia pictorului, potrivit lui Thomas Bompard, codirector al departamentului de artă modernă şi contemporană la Sotheby's Franţa.

''Iris'' era estimat la o sumă cuprinsă între 22 şi 30 de milioane de euro, adică ''cea mai mare estimare atribuită unei picturi prezentate la o licitaţie în Franţa'', a precizat Sotheby's în septembrie, când a anunţat vânzarea.

Trei tablouri de Paul Cézanne, clasificate drept ''comori naţionale'', au fost retrase de la vânzare cu câteva ore înaintea începerii licitaţiei ''în vederea returnării lor în oraşul natal al artistului, Aix-en-Provence'', a precizat Sotheby's.

Restituirea este fructul unui schimb ''între actualii proprietari şi oraşul Aix-en-Provence care, cu susţinerea Ministerului Culturii, are în vedere achiziţionarea acestor opere pentru Muzeul Granet'', a continuat casa de licitaţii americană.

O licitaţie separată a fost organizată joi de Christie's. Un număr de 26 de opere au fost adjudecate, inclusiv două tablouri de Claude Monet: ''Bord des falaises a Pourville'', vândut pentru 12,7 milioane de euro, şi ''Trois pots de tulipes'', pentru 3,1 milioane de euro.

O pictură de Pierre-Auguste Renoir, ''Jeunes filles au bord de la mer'', a fost adjudecată pentru 5,8 milioane de euro, iar ''Nature morte au gruyere'', de Pablo Picasso, a obţinut 3 milioane de euro.

Suma totală rezultată în urma licitaţiei organizate de Christie's este de 41,6 milioane de euro (comisione incluse). 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole