Guvernul din Cipru se pregătește să pună la dispoziția familiilor eligibile aproximativ 570 de terenuri aflate în proprietatea statului, în cadrul unui nou program de locuințe menit să ajute mai multe persoane să își construiască propria locuință, notează Ekathimerini.
Potrivit Ministerului de Interne, terenurile vor fi oferite la un sfert din valoarea lor de piață. Solicitanții trebuie să fie cetățeni ciprioți cu vârsta sub 45 de ani. Pot beneficia de acest program familiile cu copii, cuplurile fără copii și familiile monoparentale, cu condiția să îndeplinească anumite criterii privind veniturile, situația familială și alte aspecte.
Se preconizează că regulile detaliate de eligibilitate vor fi publicate pe 18 septembrie, urmând ca, trei zile mai târziu, să fie anunțată și lista comunităților participante. Interesul este deja în creștere, existând informații conform cărora alte 20 de comunități au solicitat să se alăture programului.
Detalii din oferta statului cipriot
La prima vedere, oferta este greu de ignorat. Dacă un teren are o valoare de piață de 100.000 de euro, valoarea redusă a componentei reprezentând terenul ar fi de 25.000 de euro.
Totuși, conform cadrului oficial stabilit de Ministerul de Interne, suma plătită de beneficiar va include și costurile aferente parcelării și pregătirii terenului. Acestea pot viza amenajarea drumurilor și lucrările necesare pentru racordarea la rețelele de apă și electricitate a zonei respective.