Antena 3 CNN Externe Țara în care serviciul militar va deveni obligatoriu în 2026. Legea era adoptată de 20 de ani dar nu s-a implement

Țara în care serviciul militar va deveni obligatoriu în 2026. Legea era adoptată de 20 de ani dar nu s-a implement

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:21 14 Iul 2025 Modificat la 11:21 14 Iul 2025
Militar în fața steagului Cambodiei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Prim-ministrul cambodgian Hun Manet a anunţat luni că legea din 2006 privind serviciul militar obligatoriu va fi implementată „începând cu 2026”, pe fondul tensiunilor continue la graniţa cu Thailanda, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Din 2026, serviciul militar obligatoriu va fi implementat”, a declarat Hun în timpul unei ceremonii la centrul de instruire al jandarmeriei din provincia Kampong Chhnang (centru).

Reizbucnirea conflictului dintre Cambodgia şi vecinul său mai mare, Thailanda, a fost "o lecţie pentru noi şi o oportunitate de a ne revizui, examina şi stabili obiectivele pentru a ne reforma armata în viitor", a afirmat el.

„Apărarea noastră naţională, dezvoltarea armatei noastre, nu are scopul de a invada teritoriul altcuiva, ci de a ne proteja teritoriul”, a insistat şeful executivului cambodgian.

Relaţiile dintre Thailanda şi Cambodgia sunt tensionate

În 2006, parlamentul a adoptat o lege care stabileşte serviciul militar obligatoriu pentru toţi cambodgienii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, pentru o perioadă de 18 luni. Această lege nu a produs niciun efect timp de aproape 20 de ani.

Hun Manet a propus, de asemenea, extinderea serviciului militar obligatoriu la 24 de luni, precum şi creşterea bugetului pentru apărarea naţională.

Relaţiile dintre Thailanda şi Cambodgia sunt tensionate de la moartea unui soldat cambodgian la sfârşitul lunii mai într-o zonă disputată de la graniţa lor, în urma unui schimb de focuri cu armata thailandeză.

Cele două armate se acuză reciproc de începerea ostilităţilor.

Cele două regate sunt în conflict de decenii întregi în ceea ce priveşte demarcarea frontierei lor comune, care are o lungime de peste 800 de kilometri şi a fost trasată în timpul ocupaţiei franceze a Indochinei, dar actualul episod de tensiuni a atins o intensitate rar întâlnită.

Punctele de trecere terestre de la frontieră au fost închise, în timp ce Cambodgia a decis să oprească importul de combustibil sau fructe din ţara vecină.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole