Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre ministrul Muncii: Oamenii mici se ocupă de lucruri mici. Gafele pe care le-a făcut Violeta Alexandru nu pot fi trecute cu vederea

Tăriceanu, despre ministrul Muncii: Oamenii mici se ocupă de lucruri mici. Gafele pe care le-a făcut Violeta Alexandru nu pot fi trecute cu vederea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a apreciat joi că gafele pe care le-a făcut ministrul Muncii, Violeta Alexandru, „nu pot fi trecute cu vederea”.

de S.T.    |   

„Lipsa de experienţă în politică şi administraţie... plus la doamna ministru se mai întâmplă încă ceva, se adevereşte vorba aceea că oamenii mici se ocupă de lucruri mici. Unde aţi mai pomenit ministru să se ocupe de liftieră. Unde s-a pomenit asta? Cred că nici într-o ţară din lumea a treia nu se întâmplă aşa ceva. Cred că aceste persoane care sunt membri în Guvern plătesc pentru lipsa lor de experienţă, pentru că la doamna ministru nu e numai problema cu liftiera. Sunt şi alte declaraţii nepotrivite cel puţin, ca să fiu elegant. Mie nu îmi place să vorbesc în termenii pe care i-am auzit de foarte multe ori la cei care erau până mai ieri în opoziţie. Nu folosesc aceşti termeni, nu intră în vocabularul meu. Dar gafele pe care le-a făcut nu pot fi trecute cu vederea”, a spus liderul ALDE, la TVR 1.

Pe 25 ianuarie, într-o postare pe Facebook, ministrul Violeta Alexandru preciza că nu mai are nevoie de liftieră la minister.

„Tradiţia conform căreia când Ministrul Muncii pleca din cabinetul său şi până parcurgea, în 30 de secunde, distanţa până la lift, secretariatul suna şi transmitea liftierei să aducă liftul la etajul 2 (la cabinetul Ministrului) şi să deschidă larg uşa ca să nu facă demnitarul vreun efort, se opreşte la 2019. Urc şi cobor pe scări. Dacă am nevoie de lift, apăs singură pe buton”, a scris Violeta Alexandru.

Citiți și:

Managerul spitalului Sfânta Maria îi oferă un loc de muncă liftierei concediate de la Ministerul Muncii

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Tariceanu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor