Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare şi modernizare, licitaţia pentru proiectare şi execuţie a fost finalizată şi a fost desemnat constructorul, iar finanţarea lucrării este asigurată, au transmis, marţi, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), notează Agerpres.
După realizarea proiectului tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construire, lucrările vor demara şi vor dura 36 de luni. Valoarea lor este de 98,6 milioane de lei, din care 90% vin de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
Clădirea de pe Schitu Măgureanu nr. 1, care găzduieşte Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra" şi spaţii aparţinând Universităţii din Bucureşti, are 100 de ani şi este una dintre bijuteriile arhitecturale ale Capitalei.
Încadrată în clasa I de risc seismic, are nevoie de consolidare şi modernizare. Lucrările presupun: consolidare structurală, reparaţia şi restaurarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice, modernizarea instalaţiilor şi introducerea soluţiilor pentru siguranţă la incendiu, termoizolaţii, hidroizolaţii, demolări parţiale, lucrări de îmbunătăţire a terenului de fundare, branşări şi debranşări, înlocuirea tâmplăriei şi instalarea unor echipamente eficiente energetic, cu impact asupra consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În prezent, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic are în lucru 14 clădiri rezidenţiale şi publice, mai menţionează sursa citată.