Antena 3 CNN Actualitate Tot ce trebuie să știe șoferii despre suspendarea permisului pentru neplata amenzii. Modificare nouă adusă privind termenele de plată

Tot ce trebuie să știe șoferii despre suspendarea permisului pentru neplata amenzii. Modificare nouă adusă privind termenele de plată

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:02 04 Mar 2026 Modificat la 13:09 04 Mar 2026
Tot ce trebuie să știe șoferii despre suspendarea permisului pentru neplata amenzii. Sursa foto: Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a explicat miercuri noile prevederi din ordonanța privind reforma administrativă referitoare la suspendarea permisului de conducere în cazul neplății amenzilor contravenționale. Potrivit acestuia, măsura va funcționa printr-o platformă operată împreună cu autoritățile locale, iar implementarea va necesita adaptări ale sistemelor informatice inclusiv cu Ministerul de Finanțe. Contravenientul are la dispoziție 90 de zile pentru a achita amenda. În acest interval există un termen inițial de 15 zile în care persoana poate contesta sancțiunea sau poate plăti la jumătate din minimul amenzii, modificare despre care Despescu a spus că e una nou introdusă.

"Trebuie să adaptăm sistemul informatic împreună cu Ministerul de Finanțe. În termen de 6 zile vom veni cu norme metodologice prin hotărâre de guvern", a declarat Despescu, precizând că în termen de 3 luni va fi promovată și o hotărâre pentru modificarea regulamentului de aplicare a ordonanței.

Despescu a prezentat și o schemă pentru a explica mai clar situațiile. Astfel, contravenientul are la dispoziție 90 de zile pentru a achita amenda. În acest interval există un termen inițial de 15 zile în care persoana poate contesta sancțiunea sau poate plăti la jumătate din minimul amenzii, modificare despre care Despescu a spus că e una nou introdusă.

Dacă, după parcurgerea procedurilor, amenda nu se achită, autoritatea locală implementează în platforma care va fi operaționalizată măsura de suspendare a dreptului de a conduce, a spus Despescu.

El a subliniat că nu se ridică permisul. "Nu va exista o ridicare a permisului. Există o măsură de suspendare a dreptului de conducere. În bazele de date ale poliției, persoana care nu plătește va figura cu dreptul suspenda", a spus el.

Potrivit lui Despescu, după expirarea termenului de 90 de zile, suspendarea trebuie introdusă în sistem în maximum 2 zile. Din acel moment, dacă șoferul este oprit în trafic, situația se schimbă radical.

"Dacă este depistată de poliție, persoana se află în situația comiterii unei fapte penale, se intră în procedura de dosar penal", a declarat Despescu.

Secretarul de stat a mai precizat că amenda poate fi achitată "oricând". iar după plată și comunicarea către autoritatea locală, aceasta are obligația ca în 2 zile să opereze ridicarea suspendării în platformă. Măsura ar urma să se ridice "de la ora 0 după cele două zile de la achitarea amenzii", conform declarației.

În ceea ce privește durata suspendării, Despescu a indicat un criteriu de calcul: "Numărul de zile pentru care se dispune această suspendare este în funcție de punctul sancțiunii: o zi pentru 50 de lei amendă". El a amintit și valoarea punctului-amendă este 202 lei în prezent.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole