Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie provocată de incendiu în Arad. O persoană a murit și alte două au fost rănite

Tragedie provocată de incendiu în Arad. O persoană a murit și alte două au fost rănite

O persoană a decedat şi alte două au fost rănite, în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, într-o casă din judeţul Arad, cauza probabilă a declanşării flăcărilor fiind o ţigară lăsată aprinsă.

Incendiul a izbucnit la o casă din localitatea Livada, aflată la câţiva kilometri de municipiul Arad, astfel că a intervenit Detaşamentul de Pompieri Arad.

"În momentul sosirii celor trei echipaje, două de stingere şi un echipaj SMURD, incendiul se manifesta violent într-o cameră în care se afla o persoană, cumnatul proprietarului, în vârstă de 68 ani. Din păcate, acesta a fost găsit decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Alte două persoane, proprietarul locuinţei şi soţia acestuia, au fost transportate la spital cu arsuri la mâini şi intoxicaţie cu fum.

Incendiul a fost stins în aproximativ 30 de minute, cauza probabilă fiind "o ţigară nestinsă".

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: tragedie incendiu Arad ranite
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România