Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, cercetat pentru fals în declaraţii

Traian Băsescu, cercetat pentru fals în declaraţii

Fostul preşedinte Traian Băsescu nu scapă de Dosarul Căşuneanu.  Acuzaţiile de spălare de bani aduse liderului PMP în legătură cu încheierea mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile au fost clasate, cauza fiind disjunsă pentru fals în declaraţii. Procurorii au cerut ANI să facă verificări. 

Dosarul a fost clasat deoarece nu s-au găsit probe potrivit cărora fostul preşedinte al României ar fi obţinut sume de bani ca rezultat al unor infracţiuni. 

Anchetatorii au disjuns însă dosarul pentru fals în declaraţii, în cauză fiind sesizată Agenţia Naţională de Integritate pentru verificări având în vedere că sumele menţionate în dosar nu apar în declaraţiile de avere ale fostului preşedinte.

 

 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro