Antena 3 CNN Externe Trump anunţă "progrese majore" pentru baza americană din Polonia. "Va fi un pas istoric pentru marele nostru parteneriat"

Trump anunţă "progrese majore" pentru baza americană din Polonia. "Va fi un pas istoric pentru marele nostru parteneriat"

M.P.
1 minut de citit Publicat la 21:21 17 Sep 2026 Modificat la 21:25 17 Sep 2026
Militari polonezi și americani într-un exercițiu comun desfășurat în Polonia. Foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, joi, că se fac progrese majore pentru înfiinţarea unei baze americane în Polonia. Încă din luna iunie, ministrul polonez al Apărării i-a cerut lui Pete Hegseth să înfiinţeze o bază militară permanentă a armatei americane în Polonia. Acum, Trump spune că, "datorită conducerii curajoase a prietenului meu, Karol Nawrocki, președintele Poloniei", acest lucru este aproape de concretizare.

Polonia s-a oferit să construiască un “mic oraș” care să găzduiască permanent trupe americane, după ce Donald Trump a anunțat, în primăvară, că SUA va suplimenta cu 5.000 de militari prezența militară din această țară.

"Veşti excelente. Datorită conducerii curajoase a prietenului meu, Karol Nawrocki, președintele Poloniei, se fac progrese majore în direcția înființării unei baze a Armatei SUA în Polonia. 

Dacă acest lucru se va concretiza, locația va fi anunțată foarte curând. Acesta va fi un pas istoric pentru marele nostru parteneriat americano-polonez", a postat Trump pe Truthsocial.

Oferta Varșoviei este de a construi infrastructura necesară pentru a găzdui contingentul de soldaţi americani, care ar include cazarea familiilor soldaților.

Ce se va întâmpla cu trupele SUA din Europa?

O analiză a Pentagonului cu privire la prezența trupelor americane în Europa va pune cel puțin patru opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări.

Aliații europeni din NATO se tem că evaluarea, anunțată în iunie de Washington și care ar urma să se încheie în decembrie, va duce la reduceri substanțiale în efectivele militare americane în Europa, în prezent de aproximativ 80.000 de soldați, și va pedepsi țări despre care președintele american Donald Trump consideră că nu au sprijinit deloc sau suficient campania militară americano-israeliană împotriva Iranului, lansată la finalul lunii februarie.

Donald Trump s-a arătat deranjat de faptul că unele state europene membre NATO se bazează de mult timp pe garanțiile de securitate oferite de SUA, dar nu au sprijinit în mod adecvat războiul contra Iranului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole