Antena 3 CNN Externe Trump, după Summitul NATO: Am văzut cei mai frumoși copaci, voi lua câțiva cu mine

Trump, după Summitul NATO: Am văzut cei mai frumoși copaci, voi lua câțiva cu mine

A.I.
2 minute de citit Publicat la 17:28 25 Iun 2025 Modificat la 18:17 25 Iun 2025
Summit NATO la Haga. Foto: GettyImages

Președintele SUA, Donald Trump, și-a împărtășit impresiile după Summitul NATO de la Haga într-o conferință de presă în care a insistat asupra creșterii cheltuielilor pentru Apărare și a vorbit mult despre loviturile efectuate de Statele Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Trump s-a declarat încântat inclusiv în plan vizual-estetic de participarea la Haga și de întâlnirile formale și informale cu reprezentații țării gazdă și cu ceilalți aliați.

"Am văzut cei mai frumoși copaci, voi lua câțiva cu mine", a mărturisit el, conform presei internaționale.

A fost "o călătorie lungă, dar a meritat", a adăugat președintele american.

Trump: Am reușit să ajungem la 5% din PIB în cazul majorității membrilor alianței

"Doresc să le mulțumesc tuturor celor din Regatul Țărilor de Jos. Sunt oameni extraordinari, este un loc minunat. Le mulțumesc tuturor aliaților NATO pentru summitul extraordinar la care am participat (...) Principalul țel al discuției noastre a fost nevoia ca celelalte state membre NATO să își asume o parte din povara apărării Europei, și mă refer aici la povara financiară.

De la 2% din PIB am reușit să ajungem la 5% din PIB. Unul dintre aliați a venit la mine și mi-a spus: 'De 20 de ani încercăm să ridicăm nivelul contribuției la 3%. Și dumneavoastră ați reușit să faceți asta acum?'

Majoritatea aliaților va contribui cu 5% din PIB. Aveți nevoie de asta. Statele Unite alocă două treimi din totalul banilor cheltuiți pentru NATO.

Este un câștig monumental pentru Statele Unite, pentru că noi plăteam mai mult decât ar fi trebuit. Era destul de nedrept față de noi, de fapt. Acesta este un mare câștig și pentru Europa și, de fapt, pentru civilizația occidentală", a afirmat Trump.

El a trecut apoi la bombardamentele din Iran și la armistițiul impus Israelului și Iranului, reiterând că efectul intervenției americane a fost distrugerea programului nuclear al Teheranului.

Donald Trump: Loviturile SUA au oprit capacitatea Iranului de a fabrica o armă atomică timp de ani de zile de acum înainte

"Am primit în urmă cu scurt timp o declarație din partea Comisiei de Energie Atomică din Israel. Este o scrisoare oficială. Vorbim despre oameni foarte serioși. Se vorbește despre loviturile devastatoare care au distrus infrastructura critică a facilității (iraniene) de îmbogățire a uraniului. Aceasta este acum inoperabilă.

Loviturile americane asupra facilităților nucleare ale Iranului au oprit capacitatea acestui stat de a dezvolta o armă nucleară timp de ani de acum înainte. În felul acesta, Iranul nu va mai putea avea acces la materialul necesar pentru a face bomba atomică", a spus Donald Trump, la Haga.

Reacția sa vine după ce CNN a obținut o evaluare realizată de Agenția de Informații a Pentagonului.

Documentul, catalogat drept strict secret și al cărui conținut a fost dezvăluit rețelei TV de două surse anonime, spune că, de fapt, o mare parte din stocul de uraniu îmbogățit din Iran a rămas intactă după loviturile americane din weekend.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole