Antena 3 CNN Externe Trump spune că va aplica un tarif „global” de 10% după ce Curtea Supremă i-a anulat taxele vamale

Trump spune că va aplica un tarif „global” de 10% după ce Curtea Supremă i-a anulat taxele vamale

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 20:38 20 Feb 2026 Modificat la 21:16 20 Feb 2026
Foto: Captură video/White House

Donald Trump a organizat o conferință de presă la câteva zeci de minute după ce Curtea Supremă a decis că tarifele sale sunt ilegale. Trump i-a criticat dur pe judecătorii de la SCOTUS care au votat pentru răsturnarea tarifelor și a spus că este „dezgustat” de ei. În schimb i-a lăudat pe cei trei judecători care s-au opus deciziei SCOTUS, unul dintre ei numit chiar de el. Trump a mai spus și că țările care „au tras America pe sfoară ani de zile jubilează”.

„Decizia Curții Supreme pe tarife este extrem de dezamăgitoare și mi-e rușine cu unii membri ai Curții, profund dezgustat că nu avut curajul să facă ce e drept pentru țara noastră. Vreau să le mulțumesc și să-i felicit pe judecătorii Thomas, Alito și Kavanaugh pentru puterea lor și înțelepciunea și iubirea de țară. Sunt mândru de acești judecători. 

Când citești opiniile lor, e greu ca cineva să argumenteze împotriva lor. Țările care ne-au tras pe sfoară vreme de ani de zile jubilează și dansează pe străzi, dar nu vor dansa prea mult timp, vă pot asigura de asta. Democrații de la Curte sunt încântați pentru că sunt împotriva a orice ar face America puternică și măreață din nou.

(...)

Opinia mea este că Curtea a fost întoarsă de interese străine și de o mișcare politică mult mai mică decât ar crede oamenii. E o mișcare mică, eu am câștigat milioane de voturi.

(...)

A fost un caz important pentru mine pentru că e caz important pentru țara noastră. Veștile bune sunt că există metode, practici, statute și autorități recunoscute de Curte și de Congres, la care se referă, care sunt mai puternice decât tarifele pe care le am la dispoziție ca președintele SUA.

În realitate, până acum am fost foarte modest și m-am purtat corect pentru că nu am vrut să influențez decizia Curții, înțeleg că judecătorii sunt ușor influențați. Vreau să fiu un băiat bun, am folosit tarifele foarte eficient pentru a face America măreață din nou.

Am folosit tarifele inclusiv pentru a rezolva războaie, le-am folosit pentru a opri cinci din opt războaie. Am încheiat opt războaie dacă vă vine să credeți (fals – n. red.).

Tarifele ne-au crescut și securitatea națională. Le-am folosit pentru a opri țările care trimiteau fentanil în această țară. Toate acele tarife vor rămâne în vigoare. Vor fi alte alternative pentru a înlocui tarifele respinse în mod incorect.

Ca să vă arăt cât de ridicoli sunt, Curtea mi-a transmis că nu pot să cer nici măcar un dolar de la vreo țară prin AIPA. Bănuiesc că o fac ca să protejeze celelalte țări, nu SUA. Dar am voie să tai orice comerț cu o țară. Cu alte cuvinte, pot să renunț la comerț cu o țară, să distrug acea țară, pot să pun embargou, pot să fac orice, dar nu pot să le taxez cu un dolar.

Cât de ridicol e că pot să le pun embargou sau să le spun că nu mai pot face afaceri aici, dar nu pot să le taxez. Nici nu mai contează, pentru că avem alternative și mai puternice.

(...) Acum voi merge într-o altă direcție, direcția în care trebuie poate să merg de la început. Am citit limba, sunt foarte bun la citit limba (sic!), acum o să merg în direcția în care trebuia să merg de la început, mai puternică decât oricare alta”, a declarat Donald Trump, la puțin timp după decizia Curții Supreme de a-i anula tarifele.

Ulterior, Trump a început să citească opinia separată a judecătorului Brett Kavanaugh, care a votat împotriva deciziei. El spune că acesta îi dă o portiță prin care poate să impună în continuare tarife. El susține că decizia Curții îi dă o „putere și mai mare” să impună tarife.

Trump anunță un tarif „global” de zece la sută

Donald Trump a declarat că hotărârea de vineri nu a anulat tarifele în sine, ci doar o anumită utilizare a International Emergency Economic Powers Act (IEEPA), despre care Curtea a decis că nu îi conferea autoritatea pe care a pretins-o pentru a impune taxe vamale.

Președintele spune că, în încercarea de a „proteja țara noastră”, va percepe tarife mai mari în baza altor prevederi legale.

Cu efect imediat, afirmă el, va promulga un ordin executiv pentru a impune un tarif global de 10% folosind Secțiunea 122, creată prin Legea comerțului din 1974.

Tarifele impuse anterior vor rămâne în vigoare și „pe deplin aplicabile”.

SCOTUS a luat decizia cu o majoritate 6-3

Curtea Supremă a Statelor Unite, care are o majoritate republicană de 6-3, a decis, vineri, că tarifele impuse de Donald Trump unilateral țărilor din toată lumea încalcă legea federală și trebuie anulate.

E vorba de o înfrângere uriașă pentru președintele SUA, care a făcut din tarife și războaie comerciale piatra de temelie a guvernării sale.

Decizia reprezintă probabil cea mai mare înfrângere a administrației la Curtea Supremă a SUA (SCOTUS), o curte conservatoare formată din șase judecători numiți de președinți republicani (dintre care trei numiți chiar de Trump) și trei numiți de președinți democrați (Obama și Biden).

Curtea a stabilit cu o majoritate de 6-3 că tarifele lui Trump încalcă legea.

„Președintele susține că are puterea extraordinară de a impune unilateral tarife în cantitate, durată și întindere nelimitate. În lumina contextului istoric și constituțional al acestei autorități, el trebuie să obțină autorizație din partea Congresului pentru a putea-o exercita”, a transmis SCOTUS în motivarea sa semnată de John Roberts, președintele instanței.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole