Antena 3 CNN Actualitate Social Trupul băiatului în vârstă de 12 ani înecat în râul Siret, găsit chiar de mama lui

Trupul băiatului în vârstă de 12 ani înecat în râul Siret, găsit chiar de mama lui

Pompierii au recuperat, vineri, trupul băiatului în vârstă de 12 ani care s-a înecat în urmă cu două zile în râul Siret, în zona localităţii Roman, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea. 

Potrivit sursei citate, descoperirea a fost făcută chiar de mama victimei. 

"În această dimineaţă, la ora 7,22, dispeceratul ISU Neamţ a fost anunţat, prin 112, de mama copilului înecat în râul Siret pe raza municipiului Roman, în data de 22 august, că a văzut corpul copilului plutind la suprafaţa apei. La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu un autoturism de serviciu şi o barcă pneumatică din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman. Cadavrul a fost găsit în zona podului de la Gâdinţi, fiind degajat şi predat organelor de poliţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. 

Băiatul s-a înecat, miercuri seara, în râul Siret, în timp ce se afla la scăldat. Acesta este al 30-lea caz de deces prin înec înregistrat în judeţul Neamţ, în acest an. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Siret trup gasit mama
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben