Antena 3 CNN Externe Tucker Carlson, într-o fotografie stânjenitoare în timpul vizitei sale la Moscova

Tucker Carlson, într-o fotografie stânjenitoare în timpul vizitei sale la Moscova

Șeful unei regiuni din Rusia a publicat o fotografie stânjenitoare cu prezentatorul american Tucker Carlson din timpul vizitei sale la Moscova.

de Georgiana Adam    |   

Tucker Carlson a fost fotografiat într-o ipostază stânjenitoare în timpul vizitei sale în Rusia.

Alexei Țidenov, șeful regiunii Bureatia, este cel care a publicat imaginea ce mai apoi a fost preluată inclusiv de către TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a Rusiei.

Carlson apare îmbrăcat într-un costum popular al etnicilor buriați.

Inclusiv Sputnik, un canal media interzis în UE încă din primele zile ale invaziei rusești în Ucraina, a distribuit fotografia.

„Tucker Carlson a vizitat standul nostru la VDNKh (n.r. Expoziția Realizărilor Economiei Naționale de la Moscova), i-au spus despre Bureatia, apoi a încercat degelul Buriat (costumul național al bureaților). I se potrivește foarte bine”, a declarat Țidenov.

Mai mult, acesta spune că jurnalistul american a primit cărți poștale cu peisaje de la Lacul Baikal și că, într-o conversație avută cu jurnaliștii prezenți la VDNKh, le-a spus acestora că își dorește să viziteze zona lacului.

”Aşteptăm cu nerăbdare vizita dumneavoastră”, a scris şeful Bureatiei pe canalul său de Telegram, unde a și distribuit fotografia despre care afirmă că îl arată pe Carlson.

Țidenov a declarat că fotografia cu Carlson în costumul popular bureat a fost făcută la Moscova pe 5 februarie, în aceeași zi în care Kremlinul afirma că nu știe ce face prezentatorul TV american în Rusia, notează Hotnews.

Interviul realizat de Tucker Carlson cu președintele rus Vladimir Putin la Kremlin a fost pe larg criticat în mass-media occidentală.

Acesta este acuzat că nu l-a confruntat pe liderul Rusiei în privința numeroaselor sale afirmații îndoielnice și i-a oferit o platformă pentru a repeta propaganda Moscovei.

Subiecte în articol: Tucker Carlson
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Raisa, fetiţa de 2 ani dispărută ieri din fața casei, a fost găsită moartă