Proiectul de ordonanţă de urgenţă adoptat de Guvern marţi, 5 mai, privind cadrul legal pentru utilizarea terenurilor agricole degradate în vederea dezvoltării proiectelor de energie regenerabilă nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi, prin urmare, nu va intra în vigoare, după ce Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ în contextul în care Executivul fusese deja demis prin moţiune de cenzură, potrivit Agerpres.
Executivul a precizat vineri că proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură, precum şi pentru modificarea unor acte normative nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi nu va intra deocamdată în vigoare, ca urmare a avizului negativ emis de Consiliul Legislativ după ce Guvernul fusese demis prin moţiune de cenzură de către Parlament.
"El va trebui repus pe agenda şedinţei Guvernului, atunci când Executivul va avea din nou competenţa de a adopta acest tip de acte normative", se arată în comunicat.
Executivul mai precizează că acest proiect de ordonanţă de urgenţă a inclus modificări necesare pentru a crea premise mai bune de acces corect în sistemul energetic pentru investitori şi pentru a înlătura practicile speculative în obţinerea avizelor tehnice de racordare (ATR).
"Prin noile reglementări se instituia o garanţie de 30 de euro per kilowatt instalat, care ar fi trebuit constituită la momentul solicitării Autorizaţiei de Înfiinţare, drept o condiţie pentru obţinerea ei. Pentru Autorizaţiile de Înfiinţare care sunt deja emise în acest moment, garanţia de 30 de euro per kilowatt instalat ar fi trebuit constituită dacă beneficiarul nu finaliza investiţia în termenul de valabilitate şi solicita prelungirea Autorizaţiei de Înfiinţare. În acest sens, propunerile se refereau la completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările şi completările ulterioare", precizează sursa citată.
Totodată, o altă propunere de modificare viza OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului "Acţiune pentru securitatea Europei" (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
"Completările aduse ordonanţei de urgentă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva executivului, acesta să nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului", conform comunicatului.
Ilie Bolojan a vorbit inclusiv în ziua moțiunii de cenzură despre necesitatea modificării legislației privind ATR-urile: "Transelectrica, dragilor, ca să avem energie ieftină cum vrem cu toții, trebuie să avem mai multă producție, dar ce să vezi? Avem 19.000 de megawați capacitate totală, la care este ocupat 9.000 de megawați și noi am dat ATR-uri pentru 80.000 de megawați și încă 30.000 sunt în lucru. Am eliberat mai multe autorizații decât capacitatea totoală a rețelei și am blocat tot", a spus în plen Ilie Bolojan.