Antena 3 CNN Life Știinţă Un asteroid poate fi văzut sâmbătă pe cer. Va trece la cea mai mică distanță față de Pământ înregistrată în ultimele patru secole

Un asteroid poate fi văzut sâmbătă pe cer. Va trece la cea mai mică distanță față de Pământ înregistrată în ultimele patru secole

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:52 24 Iun 2026 Modificat la 14:52 24 Iun 2026
Asteroid în apropierea Pământului. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Un asteroid va trece sâmbătă, 27 iunie, prin proximitatea Terrei - fără risc de coliziune - şi va putea fi observat cu ajutorul unor mici telescoape sau al unor binocluri mari, a anunţat miercuri Agenţia Spaţială Europeană (ESA), relatează AFP, potrivit Agerpres.

„O trecere apropiată de Terra a unui obiect de o asemenea mărime nu se produce decât o dată la câţiva ani, deşi, de această dată, Luna strălucitoare şi apropiată de noi ar putea stânjeni observarea în momentul” în care asteroidul se va afla cel mai aproape de Pământ, a declarat Juan Luis Cano, de la biroul de apărare planetară din cadrul ESA, citat într-un comunicat.

Asteroidul 152637 se va apropia de Pământ la una dintre cele mai mici distanțe înregistrate în ultimii peste 400 de ani.

Cât de mare este asteroidul și de unde poate fi văzut

Descoperit în 1997 şi denumit (152637) 1997 NC1, acest corp ceresc teluric are o mărime de aproximativ 750-1.650 de metri, potrivit calculelor bazate pe estimarea albedoului său (cantitatea de lumină solară pe care o reflectă - n.red.).

Potrivit altor estimări ale albedoului, asteroidul ar putea fi totuşi mai mic, a precizat ESA.

El va trece cel mai aproape de Terra sâmbătă la ora 11:14 GMT (14:14 în România), cu o viteză de 8,9 km/s. 

Se va afla atunci la 2.559.461 kilometri de planeta noastră, adică de 6,66 ori distanţa Pământ-Lună, ceea ce înseamnă că probabilitatea de impact este zero.

Asteroidul va putea fi observat din regiunile emisferei nordice în timpul fazei de apropiere, de aproape peste tot din lume în momentul trecerii prin punctul cel mai apropiat de Terra, apoi doar din emisfera sudică atunci când se va îndepărta de planeta noastră.

În regiunile lumii în care va fi noapte, el va putea fi admirat, în teorie, cu ajutorul unor mici telescoape sau chiar al unor binocluri mari, a precizat ESA.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole