Un fragment dintr-un papirus vechi de aproximativ 3.500 de ani, care a fost depus în mormântul unui faraon egiptean, a fost descoperit în Kent, Marea Britanie. Se estimează că va fi vândut la licitație cu suma de 10.000 de lire sterline, adică aproximativ 11.640, scrie The Telegraph.
Manuscrisul a fost realizat pentru Amenhotep în jurul anului 1400 î.Hr. și făcea parte din „Cartea Morților”, o colecție de incantații și formule menite să ajute o persoană în călătoria sa către viața de apoi.
În tot acest timp, fragmentul a fost păstrat într-o colecție privată de peste 50 de ani.
Fragmente din „Cartea Morților” au fost împrăștiate în întreaga lume, piesele fiind păstrate la Muzeul Britanic, la Muzeul Metropolitan de Artă din New York și la alte instituții importante.
Potrivit sursei citate, fragmentul va fi scos la licitație miercuri, prețul de vânzare fiind estimat la aproximativ 10.000 de lire sterline.
„Este extraordinar să te gândești că un material egiptean antic atât de important se află într-o colecție privată, adunat cu grijă de cineva a cărui pasiune pentru Egipt a început în urmă cu mai bine de o jumătate de secol”, a declarat un colecționar de manuscrise.
Fragmentul a fost păstrat de o femeie care a fost membră a Societății de Explorare a Egiptului
În toți acești ani, fragmentul a fost păstrat de o femeie care a fost membră a Societății de Explorare a Egiptului.
Aceasta l-ar fi ținut în casa sa din Kent, alături de alte artefacte antice, printre care un fragment mai mare de papirus egiptean înrămat, datând din perioada 500-300 î.Hr., un cap de pisică din bronz, datând din perioada 664-332 î.Hr., și un sarcofag miniatural din bronz.
Femeia a decedat anul trecut, iar familia ei scoate la licitație comorile la casa de licitații Catherine Southon Auctioneers din Chislehurst.