Antena 3 CNN Mediu Un om moare în fiecare minut din cauza căldurii extreme. Raportul care arată dezastrul climatic global

Un om moare în fiecare minut din cauza căldurii extreme. Raportul care arată dezastrul climatic global

I.C.
4 minute de citit Publicat la 08:37 29 Oct 2025 Modificat la 09:34 29 Oct 2025
Un om moare în fiecare minut din cauza căldurii extreme. Foto: Getty Images

Creșterea temperaturilor la nivel mondial provoacă moartea unei persoane pe minut, potrivit unui amplu raport internațional care analizează efectele crizei climatice asupra sănătății. Documentul avertizează că dependența de combustibilii fosili alimentează nu doar încălzirea globală, ci și poluarea aerului, incendiile de vegetație și răspândirea bolilor, relatează The Guardian.

Creșterea accelerată a temperaturilor cauzată de schimbările climatice provoacă anual moartea a sute de mii de oameni, echivalentul a o victimă pe minut în întreaga lume, arată cel mai amplu raport de până acum privind impactul climatic asupra sănătății umane.

Raportul subliniază că dependența globală de combustibili fosili generează nu doar poluare toxică, ci și incendii devastatoare și favorizează răspândirea bolilor tropicale, precum febra dengue. Milioane de oameni mor în fiecare an din cauza întârzierii acțiunilor pentru combaterea încălzirii globale.

Avertismentele specialiștilor

Documentul avertizează că efectele asupra sănătății se vor agrava dacă lideri politici, precum Donald Trump, renunță la politicile climatice, iar marile companii petroliere continuă să exploateze noi zăcăminte.

Potrivit cercetării, în 2023 guvernele au acordat 2,5 miliarde de dolari pe zi în subvenții directe pentru companiile de combustibili fosili, în timp ce pierderile economice cauzate de temperaturile extreme, care au împiedicat milioane de oameni să muncească pe șantiere sau în agricultură, au fost aproximativ la fel de mari.

Totuși, reducerea utilizării cărbunelui a salvat aproximativ 400 de vieți pe zi în ultimul deceniu, iar producția de energie regenerabilă este în creștere rapidă. Cu toate acestea, experții avertizează că un viitor sănătos este imposibil atâta timp cât combustibilii fosili continuă să fie finanțați la nivelul actual.

„Acest raport oferă o imagine sumbră și incontestabilă a efectelor devastatoare pe care criza climatică le are asupra sănătății, în toate colțurile lumii. Distrugerea vieților și a mijloacelor de trai va continua să se amplifice până când vom renunța la dependența de combustibili fosili”, a declarat dr. Marina Romanello, de la University College London (UCL), coordonatoarea analizei.

Ea a adăugat: „Vedem milioane de decese care ar putea fi evitate în fiecare an, din cauza întârzierii măsurilor de reducere a emisiilor și a adaptării la schimbările climatice deja inevitabile. În plus, observăm cum lideri politici și corporații dau înapoi în privința angajamentelor climatice, expunând populațiile unor riscuri tot mai mari”.

O moarte la fiecare minut

Raportul arată că numărul deceselor cauzate de căldură a crescut cu 23% din anii 1990 până în prezent, ajungând la o medie de 546.000 pe an între 2012 și 2021 - adică, în medie, o moarte la fiecare minut.

„Este o cifră șocantă, iar numerele sunt în continuă creștere”, a explicat profesorul Ollie Jay, de la Universitatea din Sydney. „Încercăm constant să le reamintim oamenilor că stresul termic poate afecta pe oricine și poate fi fatal, iar fiecare astfel de deces poate fi prevenit”.

Laura Clarke, directorul executiv al organizației ClientEarth, a avertizat că omenirea trăiește „în plin era consecințelor climatice”: „Valurile de căldură, inundațiile, seceta și bolile nu mai sunt avertismente îndepărtate, se întâmplă acum. Responsabilitatea pentru impactul climatic nu mai e o chestiune de dacă, ci de când”.

Ediția din 2025 a raportului Lancet Countdown on Health and Climate Change, coordonată de UCL în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, a fost realizată de 128 de experți din peste 70 de instituții academice și agenții ONU.

În ultimii patru ani, o persoană obișnuită a fost expusă, în medie, la 19 zile de căldură extremă pe an - dintre care 16 zile nu ar fi existat fără încălzirea globală provocată de om. În total, temperaturile ridicate au cauzat în 2024 o pierdere record de 639 miliarde de ore de muncă, ceea ce a însemnat pierderi de până la 6% din PIB-ul țărilor cel mai puțin dezvoltate.

Pe lângă încălzirea globală, arderea combustibililor fosili produce poluare severă, care provoacă milioane de decese anual. Incendiile de vegetație, alimentate de condiții tot mai calde și mai uscate, au dus la un record de 154.000 de decese în 2024. Secetele și valurile de căldură afectează culturile agricole și animalele, iar 123 de milioane de oameni în plus au suferit de insecuritate alimentară în 2023, comparativ cu media anilor 1981–2010.

Cu toate aceste efecte, guvernele lumii au continuat să susțină sectorul combustibililor fosili, oferind în 2023 956 de miliarde de dolari în subvenții directe, de trei ori mai mult decât cele 300 de miliarde de dolari promise la summitul ONU Cop29 pentru sprijinirea țărilor vulnerabile la schimbările climatice.

Regatul Unit a oferit 28 de miliarde de dolari în subvenții pentru combustibili fosili în 2023, iar Australia 11 miliarde. În 15 țări, printre care Arabia Saudită, Egipt, Venezuela și Algeria, s-au cheltuit mai mulți bani pentru subvenționarea combustibililor fosili decât pentru întregul sistem național de sănătate.

Cele mai mari 100 de companii petroliere din lume și-au crescut producția estimată pentru anul care se încheie în martie 2025, ceea ce ar duce la emisii de dioxid de carbon de trei ori mai mari decât limitele stabilite prin Acordul de la Paris, care urmărește menținerea creșterii temperaturilor sub 1,5°C.

Băncile comerciale susțin, la rândul lor, această expansiune, investind 611 miliarde de dolari în 2024 în sectorul combustibililor fosili, cea mai mare sumă din ultimii cinci ani. Finanțarea pentru energie verde a fost, în comparație, mai mică: 532 de miliarde de dolari.

„Dacă vom continua să finanțăm și să extindem industria combustibililor fosili, știm deja că un viitor sănătos nu va fi posibil”, a avertizat dr. Marina Romanello.

Ea a subliniat că soluțiile pentru evitarea unei catastrofe climatice există deja: de la energia curată și adaptarea orașelor, până la diete mai sănătoase și prietenoase cu mediul.

„Dacă există un motiv de optimism, el vine de la comunitățile locale, autoritățile locale și sectorul medical, cei care sunt direct în contact cu realitatea de pe teren. Ei văd cu ochii lor efectele schimbărilor climatice și acționează, pentru că devin imposibil de ignorat. Important este să menținem acest impuls”, a adăugat ea.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole