Vaticanul a interzis vizitatorilor să facă fotografii cu Papa Francisc în sicriu după câțiva dintre aceștia au postat imaginile pe rețelele de socializare, scrie The Independent.
Mulți dintre cei veniți să își ia rămas-bun de la Papa Francis au fost indignați atunci când au văzut persoane care își făceau selfie-uri cu sicriul deschis.
Janine Venables, o turistă din Țara Galilor care a venit la Bazilica Sfântul Petru miercuri, a declarat pentru MailOnline: „Ceea ce m-a surprins este faptul că mai devreme ni s-a spus că nu sunt permise fotografii în Capela Sixtină, iar aici oamenii își scoteau telefoanele și făceau selfie-uri cu sicriul". Bărbatul în vârstă de 53 de ani a adăugat: „Mi s-a părut puțin de prost gust și sunt surprins că nimeni nu i-a oprit.”
Fotografiile postate de vizitatori pe rețelele de socializare, având în fundal sicriul deschis, au generat multe reacții negative, iar acum paznicii bazilicii permit fotografierea doar în anumite părți ale săii în care este sepus trupul Papei Francism, scrie ziarul britanic.
Până vineri la prânz, 150.000 de persoane i-au adus un omagiu Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Vaticanului. Cortegiul funerar, la finalul funeraliilor Papei, de la Sfântul Petru la Santa Maria Maggiore, va dura o jumătate de oră. Aceasta va ieși din Porta del Perugino și apoi va urma traseul indicat de Comisariatul de Poliție, a mai spus Bruni.
Închiderea sicriului Papei Francisc în Bazilica Sfântul Petru, programată în această seară, la ora 20:00, va fi „un moment intim” și „nu va fi transmisă în direct la televiziune”, a declarat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște.