CANDIDAȚI
Antena 3 CNN Externe Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 11:05 21 Apr 2025 Modificat la 16:43 21 Apr 2025
papa-francisc-iulie-2013-vizita-in-rio-de-janeiro
Suveranul Pontif a împlinit 88 de ani pe 17 decembrie 2024. Sursa foto: Getty Images

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani a anunțat Vaticanul, luni, conform Sky News.

Moartea suveranului pontif a fost anunțată de cardinalul Farrell într-o declarație transmisă de Vatican.

„Dragi frați și surori, cu mare tristețe anunț moartea Sfântului Părinte Francisc.

La ora 7:35, în această dimineață, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Toată viața lui a fost dedicată serviciului Domnului și Bisericii sale.

El ne-a învățat să trăim în valorile Evangheliei, cu fidelitate, curaj și iubire unviersală, mai ales în favoarea celor mai săraci și celor mai marginalizați.

Cu o recunoștință imensă pentru exemplul său ca adevărat discipol al domnului Iisus, încredințăm spiritul Papei Francisc iubirii nemărginite și milostive a lui Dumnezeu”.

Papa Francisc a condus Biserica Catolică vreme de 12 ani

Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio, pe numele său de botez) a condus Biserica Catolică din 2013, urmându-i la șefia Bisericii Catolice Papei Benedict al XVI-lea (Josef Ratzinger), după demisia acestuia.

Papa Francisc era argentinian de origine, fiind primul papă din Americi, primul papă din Ordinul Iezuit și primul papă din afara Europei din ultimele 13 secole. Ultimul papă cu origin non-europene a fost Grigore al III-lea (731-741), care avea origine siriene.

×
x close