Patru bărbați au fost găsiți vinovați pentru intrarea prin efracţie într-o reședință de lux din Paris și furtul de bijuterii în valoare de milioane de euro de la vedeta americană Kim Kardashian, în timpul participării sale la Săptămâna Modei din 2016. Trei dintre inculpați, pensionari, și un bărbat de 30 de ani au fost condamnați pentru comiterea jafului armat, considerat cel mai mare furt din Franța din ultimele două decenii. Alte patru persoane au fost găsite vinovate pentru complicitate sau alte fapte conexe, iar două persoane au fost achitate de acuzația că ar fi furnizat informații despre locația lui Kardashian, scrie The Guardian.
În dimineața zilei de 3 octombrie 2016, mai mulţi bărbați mascați și înarmați, purtând veste de poliție, au ajuns la clădirea exclusivistă din apropierea Place de la Concorde, cunoscută sub numele de "loc fără adresă", unde celebritățile închiriază adesea apartamente luxoase. Acolo, au amenințat cu arma persoana de la recepţie, apoi au pătruns în apartamentul lui Kardashian, unde au legat-o, i-au acoperit gura cu bandă adezivă și au amenințat-o cu arma.
Hoții au fugit cu bijuterii în valoare de până la 10 milioane de euro. Printre acestea se afla și un inel de logodnă cu diamant de 18,88 carate, în valoare de aproximativ 3 milioane de lire sterline, dăruit de fostul soț al vedetei, rapperul Kanye West. Bijuteriile nu au fost niciodată recuperate.
Cei mai în vârstă membri ai grupului, cu vârste între 60 și 70 de ani, au fost numiți de presa franceză "bunicii hoţi". Totuși, procurorul de stat Anne-Dominique Merville le-a spus juraților să nu se lase înșelați de aparențe, numindu-i infractori experimentați, cu condamnări multiple în trecut.
Aomar Aït Khedache, în vârstă de 68 de ani, un fost proprietar de restaurant și presupusul lider al bandei, a primit cea mai severă sentință: trei ani de închisoare, plus cinci ani cu suspendare. Cu toate acestea, nu va reveni în detenție datorită perioadei deja executate. Din acelaşi motiv, niciunul dintre bărbații condamnați nu va mai fi încarcerat.
În instanță, Khedache a recunoscut că a coordonat jaful, a recrutat complicii și a mers în Belgia pentru a vinde bijuteriile. Acum el este surd și nu mai poate vorbi, așa că a răspuns la întrebările tribunalului în scris, cu ajutorul unui ecran pe care erau proiectate răspunsurile sale scrise de mână.
"Îmi cer iertare. Nu-mi găsesc cuvintele. Îmi pare foarte rău", a transmis la final.
Didier Dubreucq (69 de ani) și Yunice Abbas (71 de ani) au fost de asemenea găsiți vinovați. Abbas a mărturisit că a ajuns la fața locului împreună cu alți doi complici pe biciclete pentru a neutraliza paza.
"Regret tot ce s-a întâmplat. Îmi pare rău", a spus el în fața instanței.
Cel mai tânăr inculpat, Marc-Alexandre Boyer (30 de ani), a fost și el condamnat.
După pronunțarea sentinței, Kim Kardashian a declarat că este "mulțumită" de verdict și a transmis că este "profund recunoscătoare autorităților franceze pentru angajamentul lor în căutarea dreptăţii".