Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un anunţ importat în legătură cu producţia internă de drone a ţării. Potrivit liderului de la Kiev, aceasta va fi intensificată, iar dronele interceptoare şi dronele de atac cu rază lungă de acţiune reprezintă o prioritate, subliniind importanța acestora pentru apărarea țării împotriva atacurilor rusești. Anunţul preşedintelui ucrainean a fost făcut pe contul său oficial de pe Facebook.
Volodimir Zelenski a mai menţionat în timpul declaraţiilor că va discuta cu partenerii internaționali pentru noi investiții în industria de apărare. Liderul ucrainean a avut întâlniri cu militarii și ministrul apărării pentru a analiza capacitatea maximă de producție, comenzile și contractele existente.
"Ne pregătim foarte bine pentru noua rundă de discuţii din Europa. Astăzi, am avut o întâlnire cu militarii noştri şi cu ministrul apărării. În ceea ce priveşte dronele – producţia noastră internă va fi intensificată", a precizat preşedintele ucrainean în mesajul zilnic către popor, transmis luni pe contul său de Facebook.
În vârstă de 47 de ani, Volodimir Zelenski a mai adăugat că luni a discutat toate aspectele legate de comenzi, contracte şi capacitatea maximă a producţiei.
"Voi discuta cu partenerii noştri despre noi investiţii în Ucraina – în armele noastre. Prioritatea o reprezintă dronele, dronele interceptoare şi dronele de atac cu rază lungă de acţiune. Şi, bineînţeles, frontul – tot ceea ce au nevoie luptătorii noştri de pe linia frontului, tot ceea ce ţine cu adevărat în frâu atacurile ruseşti", a subliniat Volodimir Zelenski.
Ulterior, liderul de la Kiev a mai făcut următoarele precizări: "Sunt recunoscător tuturor producătorilor ucraineni de drone – fiecărui dezvoltator, tuturor celor care în prezent lucrează din greu pentru a avansa activ dronele interceptoare. Acest lucru este extrem de important. Rusia investeşte în capacităţile sale fără pilot, Rusia plănuieşte să crească numărul de drone folosite în loviturile împotriva statului nostru. Noi ne pregătim contramăsurile".