Antena 3 CNN Actualitate Educație Vot final pentru cei mai buni profesori din România

Vot final pentru cei mai buni profesori din România

Mai sunt câteva zile în care puteți vota pentru cei mai buni 10 profesori din țară! Campania națională Liga Profesorilor Excepționali, lansată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a stârnit interesul a sute de profesori care s-au înscris în competiție.

Cei 10 finaliști pot fi votați pe site-ul fundatiadanvoiculescu.ro până duminică, 26 iunie. Liga profesorilor excepționali recunoaște și premiază performanțele și excelența în educație. Concursul se adresează tuturor învățătorilor și profesorilor de la clasele I-XIII, care s-au remarcat de-a lungul carierei prin folosirea unor metode de predare inovatoare, cu rezultate notabile, dar și prin implicarea în viața comunității. 

Premiile celei de-a treia ediții constau în câte o bursă de  merit în valoare de 30.000 lei, 20.000 și 10.000 lei pe durata unui an educațional, pentru primele trei locuri. Ocupantul locului patru va pleca într-o tabară educațională la o universitate de prestigiu din Europa, iar următorii șase premianți vor beneficia de câte un laptop. Totodată, toți finaliștii vor mai primi diverse premii, între care și materiale educaționale și de specialitate, sau enciclopedii.

Votați cei mai buni profesori din România! 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște