Antena 3 CNN Externe Zece pompieri și doi ofițeri de poliție, răniți în urma unei explozii într-un apartament, în Germania

Zece pompieri și doi ofițeri de poliție, răniți în urma unei explozii într-un apartament, în Germania

Zece pompieri și doi ofițeri de poliție au fost răniți în urma unei explozii care s-a produs într-un apartament din Germania

de Claudia Popovici    |   

Update 20:47: Urmare cercetărilor s-a stabilit că explozia a fost provocată de proprietarul locuinței, un bărbat, în vârstă de 57 de ani.

Pompierii şi poliţiştii s-au dus la faţa locului, după ce au fost contactați din cauza unui posibil incendiu în locuință, şi a prezenței în interior a unei persoane care avea nevoie de ajutor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La sosirea pompierilor şi poliţiştilor, ocupantul apartamentului a ”declanșat o explozie” către aceştia, a declarat la postul NTV ministrul de Interne regional Herbert Reul, citat de news.ro

Potrivit Bild şi NTV,  bărbatul a dat foc, după aceea, unei benzine sau altei substanțe inflamabile cu care a stropit intrarea în apartament. El a închis apoi uşa şi a continuat să incendieze restul locuinței, după care a fost arestat de către membri ai Forțelor Speciale din cadrul poliţiei.

Aceştia au găsit ulterior, în apartament, un corp fără viaţă - ars, cel mai probabil mama suspectului

Individul este cunoscut prin luări de poziție, pe reţele de socializare, împotriva vaccinării COVID-19.

Zece pompieri și doi ofițeri de poliție, răniți în urma unei explozii într-un apartament, în Germania

Incidentul a avut loc în orașul Ratingen. Polițiștii și pompierii au fost chemați să ajute o persoană neajutorată, iar când au ajuns la ușa apartamentului, a avut loc o explozie, a declarat un purtător de cuvânt al poliției,potrivit Sky News, citat de Mediafax.

Nu se știe ce a produs explozia, a precizat poliția. Surse germane au declarat pentru Reuters că nu exclud ca explozia din orașul Ratingen să fi fost un atac țintit.

Se pare că unul dintre locuitori a folosit un obiect neidentificat pentru a provoca o explozie, a declarat ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul.

Citeşte şi: Germania ia în calcul suspendarea Schengen şi reintroducerea controalelor la graniţe din cauza imigraţiei ilegal

Imaginile de la fața locului au arătat lunetiști ai poliției poziționați într-un balcon peste drum de clădire, în timp ce fumul ieșea dintr-un apartament de la ultimul etaj.

Polițiștii nu au oferit detalii deoarece operațiunea este în curs de desfășurare. Ministrul de interne Nancy Faeser va oferi explicații despre incident.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație