Zilele Bucureștiului 2025 se anunță, ca în fiecare an, un eveniment grandios care va transforma Capitala într-un spațiu de sărbătoare, cultură și distracție. Cu spectacole în aer liber, concerte cu artiști cunoscuți, activități pentru copii și proiecții speciale, evenimentul sărbătorit anul acesta în 20 și 21 septembrie promite să atragă zeci de mii de bucureșteni și turiști.
Iată care sunt cele mai importante momente din programul Zilelor Bucureștiului 2025, ce concerte vor avea loc și ce activități sunt pregătite pentru familii.
Cele mai importante evenimente din 2025 de Zilele Bucureștiului
Zilele Bucureștiului marchează, ca în fiecare an, aniversarea orașului și oferă un prilej perfect pentru o serie de evenimente culturale, artistice și recreative desfășurate în cele mai populare zone ale Capitalei: Piața Constituției, Calea Victoriei, Centrul Vechi, Parcul Cișmigiu, Piața Universității și altele.
Pe 20 și 21 septembrie 2025, Capitala își deschide porțile pentru două zile pline de istorie, cultură și distracție. Concerte, expoziții, parade, tururi ghidate și spectacole unice vor anima orașul în toate colțurile sale. Bucureștenii sunt invitați să fie turiști în propriul oraș și să descopere magia lui de la primele ore ale dimineții până seara târziu, a transmis miercuri primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Ce sărbătorim pe 20 septembrie în Capitală
20 septembrie Ziua Bucureștiului este data în care Capitala României este sărbătorită oficial, marcând un moment simbolic în istoria orașului.
20 septembrie 1459 este data primei atestări documentare a Bucureștiului, într-un hrisov emis de domnitorul Vlad Țepeș. În acel document, orașul este menționat ca reședință domnească, marcând începutul unei evoluții istorice importante pentru capitala care avea să devină, secole mai târziu, centrul politic și cultural al României.
Deși existența unor așezări în zonă este anterioară acestui moment, actul semnat de Vlad Țepeș oferă prima dovadă oficială a importanței strategice și administrative a Bucureștiului. Astfel, 20 septembrie rămâne un reper istoric și un motiv de sărbătoare pentru locuitorii orașului.
Program complet Zilele Bucureștiului 2025
Zilele Bucureștiului 2025 vor avea loc în acest weekend 20-21 septembrie.
Mai jos vei putea consulta programul detaliat al concertelor, activităților culturale și evenimentelor speciale din fiecare zi.
Primăria Deschisă – 20 septembrie, între orele 10:00 – 03:00
Sediul Primăriei Municipiului București va fi deschis publicului, oferind acces gratuit la o serie de activități și evenimente speciale:
- Tururi ghidate prin clădire
- Proiecții de film
- Expoziții și activități creative
- Instalații interactive dedicate orașului de azi
Accesul este gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să vadă Primăria dintr-o perspectivă complet nouă, chiar în inima orașului.
Pe 20 și 21 septembrie, întreg orașul se transformă într-o mare scenă în aer liber. Sunt programate concerte, expoziții, parade, spectacole de teatru, proiecții de film, tururi ghidate și activități pentru toate vârstele.
Autobuzele turistice Bucharest City Tour vor circula gratuit în ambele zile, între orele 10:00 – 23:00, cu plecare din Piața Presei și opriri în cele mai importante zone ale Capitalei.
Sâmbătă, 20 septembrie – Descoperă Bucureștiul la pas
- Expoziția „Bucureștiul Interbelic”, organizată la Arcul de Triumf, va fi deschisă între orele 10:00 – 17:30
- Reconstituiri istorico-militare și ceremonii dedicate eroilor pe Calea Victoriei, în intervalele 10:30 – 13:00 și 14:00 – 15:00
- Tururi ghidate prin centrul vechi și cartiere istorice, începând cu ora 10:00
- „Capitala Crește Verde” – activități de plantare și ateliere de grădinărit urban la Ateneul Român, Sala Palatului și Parcul Kretzulescu
- Urban Move Expo – tramvaie și autobuze de epocă expuse pe Bulevardul Gheorghe Duca
Sâmbătă, 20 septembrie – Spectacole de neratat
- iMapp Bucharest – Winners League, ediție aniversară: 10 ani de artă vizuală proiectată pe fațada Palatului Parlamentului, între orele 20:00 – 23:00. Evenimentul include video mapping, muzică live, momente în onoarea lui George Enescu și Constantin Brâncuși, dar și posibilitatea de vot a publicului. Intrarea este liberă.
- „Sirene pe Dâmbovița” – primul spectacol-instalație pe apă din România, va avea loc la Opera Română între orele 21:00 – 22:00.
Muzeul Municipiului sărbătoreşte Bucureştiul, în zilele de 20 şi 21 septembrie
Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul să descopere Capitala, în zilele de 20 şi 21 septembrie, prin expoziţii, seri literare, conferinţe, tururi ghidate, filme documentare şi experienţe vizuale ce aduc laolaltă trecutul şi prezentul oraşului, intrarea la evenimente urmând a fi liberă.
"Muzeele se transformă în locuri de întâlnire cu istoria, literatura şi artele vizuale. Cu ocazia Zilelor Bucureştiului, vă invităm să sărbătorim împreună Bucureştiul - oraşul nostru viu, plin de poveşti, culoare şi emoţie", transmite, marţi, MMB, într-un comunicat remis AGERPRES.
Printre expoziţiile temporare dedicate oraşului se numără:
* "Bucureşti: oameni, locuri, timpuri"
În sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, publicul va putea admira lucrări din patrimoniul Pinacotecii Bucureşti care reprezintă peisaje şi portrete realizate de pictori consacraţi, precum şi lucrări de sculptură. În total, un număr de 60 de obiecte de patrimoniu vor putea fi admirate.
* "Principium Mobilitas" - ediţia a III-a
Expoziţia va putea fi vizitată pe 19 septembrie, în intervalul 10:00 - 18:00 (ultima intrare la 17:30), la Palatul Suţu. Evenimentul este dedicat celebrării Săptămânii Mobilităţii Europene şi Zilelor Bucureştiului.
* Micro-expoziţia "Muzeul didactic: 1 minut de Bucureşti despre secolul al XV-lea"
Expoziţie special organizată tot la Palatul Suţu, în perioada 17 - 21 septembrie, dedicată prezentării Bucureştiului medieval într-o formă condensată, accesibilă şi atractivă pentru publicul de toate vârstele.
* Expoziţia outdoor de la Palatul Suţu "Trecut-au anii. Bucureştiul de ieri şi de azi", care oferă o oglindă între trecutul şi prezentul oraşului.
În programul expoziţional se mai regăsesc expoziţia de autor Vali Irina Ciobanu "Bucureşti, un oraş numit acasă", deschisă până pe 28 septembrie la Muzeul "Dr. Nicolae Minovici", expoziţia A21+ cu tema "Bucurestiul nocturn", deschisă la Casa Filipescu-Cesianu până pe 12 octombrie.
În cadrul programului dedicat Zilelor Bucureştilor se regăsesc mai multe conferinţe, seri literare cu scriitori, dar şi şase tururi ghidate gratuite programate pentru 20 septembrie, începând cu ora 10:00.
O serie de filme documentare realizate de MMB în cadrul Cinema Museion, oferite de muzeu, ARCUB şi CREART, vor putea fi vizionate în aceste zile dedicate oraşului, conform programului anunţat de cele două instituţii partenere.
Expoziția de fotografie 'Bucureștiul interbelic' - din 20 septembrie, la Arcul de Triumf
„Imaginați-vă cum sunetul pașilor pe pavelele largi se amestecă cu clopotele tramvaielor, murmurul piețelor și râsetele doamnelor cochete care trec pe bulevard. Așa era Bucureștiul Interbelic, un oraș vibrant, plin de contraste și povești, un loc unde modernitatea începea să întâlnească tradiția. Acum, acest București revine la viață prin expoziția de fotografie 'Bucureștiul interbelic', organizată de Centrul de Cultură Palatele Bucureștiului de la Porțile Bucureștiului”, se arată într-un comunicat.
Locul expoziției are o semnificație aparte: Arcul de Triumf, simbol al victoriei și al mândriei Capitalei, inaugurat chiar în perioada interbelică, devine cadrul perfect pentru a călători în timp, precizează organizatorii.
„Arcul de Triumf, locul unde sunt expuse imaginile, devine o călătorie senzorială completă. Muzica interbelică răsună în aer, acompaniind fiecare fotografie, iar vizitatorul este purtat în centrul unei capitale pline de farmec și energie, simțind vibrațiile unei epoci trecute, dar încă vii în amintirea orașului. Această expoziție nu este doar o colecție de fotografii; este o călătorie în timp, un dialog între trecut și prezent, o invitație de a descoperi povești ascunse în fiecare colț de stradă, în fiecare zâmbet surprins pe bulevard și în fiecare clădire care încă păstrează eleganța interbelică. Fiecare vizitator va simți pulsul unui București viu, dinamic, plin de contraste între tradiție și modernitate, între oameni simpli și aristocrație, între trecut și prezent”, se mai menționează în comunicatul transmis de Centrul de Cultură 'Palatele Bucureștiului de la Porțile Bucureștiului'.
A șasea ediție a evenimentului Piața Festivalului „George Enescu”
Începând de miercuri, 17 septembrie, și până duminică, 21 septembrie, Piața George Enescu se transformă într-un spațiu al muzicii clasice, odată cu deschiderea unei noi ediții a evenimentului PIAȚA FESTIVALULUI, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în coproducție cu ARTEXIM.
Timp de cinci seri, pe scena din Piața George Enescu vor urca peste o sută de artiști consacrați și orchestre de prestigiu, precum: Alexandru Tomescu, Matei Ioachimescu, Damian Drăghici, Horia Mihail, orchestra Camerata Regală sub bagheta dirijorului Constantin Grigore, orchestra Filarmonicii 'George Enescu' din București dirijată de maestrul Tiberiu Soare, Opereta Stars, orchestra Big Band Radio România dirijată de Simona Strungaru, dar și artiștii bursieri ai programului Tinere Talente susținut de Fundația Regală Margareta a României.
Cinci zile de concerte de muzică clasică cu intrare liberă
Programul primei seri va începe la ora 18:00 cu un recital de excepție al bursierilor Tinere Talente ai Fundației Regale Margareta a României, din programul căruia fac parte lucrări semnate de marii compozitori universali, Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, George Enescu, Felix Mendelssohn Bartholdy, Darius Milhaud sau Pedro Iturralde. Pe scenă vor urca: Rafael Butaru (vioară), Teodor Păun (oboi), Hemansi Singh (pian), Mariia Velia (flaut), Claudiu Șuțu (saxofon), Fabiani Prcsina (pian), Bianca Zaboloteanu (clarinet), Matei Adam (clarinet) și Ionuț Tănăsescu (fagot).
De la ora 19:00, proiectul muzical 'Origins' aduce pe scenă o combinație spectaculoasă de rock, jazz și muzică cultă contemporană, într-o formulă unică: Matei Ioachimescu (flaut), Irina Rădulescu (marimbă), Răzvan Florescu (vibrafon) și Philip Goron (tobe). În program se regăsesc reinterpretări ale unor piese legendare din repertoriul Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith și Guns N' Roses.
De la ora 20:00, violonistul Alexandru Tomescu - pe vioara Stradivarius Elder Voicu (1702) - și chitaristul Dragoș Ilie propun concertul 'Rapsodiile', un omagiu adus lui George Enescu, la 70 de ani de la trecerea sa în eternitate. Programul reunește transcripții inedite pentru vioară și chitară clasică ale Rapsodiilor Române op. 11 și ale celebrului Rhapsody in Blue de Gershwin.
Seara de 18 septembrie aduce pe scena Pieței Festivalului recitaluri și concerte care evidențiază diversitatea emoțiilor și calitatea muzicii clasice. De la ora 18:00, bursierii programului Tinere Talente ai Fundației Regale Margareta a României vor interpreta lucrări de Beethoven, Mendelssohn, Bach, Enescu, Milhaud și Pedro Iturralde, demonstrând virtuozitatea și expresivitatea noii generații de artiști.
La ora 19:00, ' Damian Drăghici (nai, voce) și Sorin Romanescu (chitară), propun 'Atlasul Emoțiilor', o călătorie sonoră prin universul emoțiilor, iar seara se încheie la ora 20:00 cu 'Pianul Călător - 15 - Passion', recitalul pianistului Horia Mihail, care va prezenta selecțiuni din cele mai îndrăgite lucrări ale turneului său aniversar.
Seara de 19 septembrie, dedicată muzicii de film orchestrale, va începe la ora 19:00 cu un concert special, susținut de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore. Publicul va putea asculta suite și aranjamente ale unor lucrări celebre de Andrew Lloyd Webber, John Williams, Ennio Morricone, Hans Zimmer și alți compozitori renumiți, într-un program care îmbină emoția cinematografică cu rafinamentul interpretativ al orchestrei.
Pe 20 septembrie, începând cu ora 19:00, Piața Festivalului va găzdui concertul Orchestrei Filarmonicii 'George Enescu' din București, dirijată de maestrul Tiberiu Soare, cu participarea soliștilor Veronica Anușca și George Vîrban. Repertoriul serii cuprinde opere, valsuri și lucrări celebre semnate de compozitori precum Johann Strauss II, Charles Gounod, Georges Bizet, Franz Lehar, Piotr Ilici Ceaikovski, Gioachino Rossini și mulți alții.
Cea de-a șasea ediție a 'Piaței Festivalului' se va încheia duminică, 21 septembrie, cu două evenimente de excepție: de la 18:00, recitalul Opereta Stars susținut de soliștii Valentino Tiron, Gabriela Daha și Andreea Dobia la pian, iar de la 19:00, concertul 'The Magic of Funk' prezentat de ansamblul de prestigiu al Radiodifuziunii Române ce reunește unii dintre cei mai înzestrați și creativi muzicieni ai țării - Big Band Radio România, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru și vor contura tabloul muzical alături de renumitul muzician Berti Barbera și basistul Adrian Ciuplea.
Pe toată durata evenimentului, vizitatorii pot descoperi în Piața George Enescu și expoziția 'Preocupări și pasiuni ale membrilor Familiei Regale de-a lungul timpului', care reunește 14 lucrări realizate de tineri artiști vizuali - bursieri ai programului 'Tinere Talente' al Fundației Regale Margareta a României.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe www.arcub.ro.
Concertele din cadrul 'Pieței Festivalului George Enescu' se desfășoară zilnic, în intervalul 18:00/19:00 - 21:00/21:30, în Piața George Enescu. Intrarea este liberă.