Antena 3 CNN Campanii Drapelul Romaniei Povestea unui drapel. Vechi de 94 de ani, tricolorul este mândria bistriţenilor

Povestea unui drapel. Vechi de 94 de ani, tricolorul este mândria bistriţenilor

Povestea unui drapel. Vechi de 94 de ani, tricolorul este mândria bistriţenilor
Sursa foto: Foto: Antena 3
09 Noi 2012   •   13:13

Un drapel trimis de românii stabiliţi în Statele Unite în urmă cu 94 de ani este mândria bistriţenilor. Locuitorii din comuna Şieuţ au reuşit să îl păstreze intact, iar povestea steagului este impresionantă.  A fost la un pas să fie distrus de două ori, dar bistriţenii au reuşit să îl salveze în ultimul moment.

Drapelul a fost aşezat la loc de cinste, în dreapta altarului bisericii din Şieuţ . Este păstrat la fel ca un obiect sfânt, mai ales că vine de la românii plecaţi peste ocean.

Drapelul a ajuns în ţară în 1918, trimis de românii care au aflat de unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului.  

Ajuns la Şieuţ, tricolorul n-a stat expus decât 22 de ani. Austro-ungarii au vrut să-l distrugă. Ştiau de el de la localnicii maghiari. Steagul a fost din nou în pericol după ce comuniştii au ajuns la putere. 

Autorităţile locale nu au găsit până acum fondurile necesare unei expertize asupra drapelui vechi de 94 de ani.


Vă îndemnăm şi pe dumneavoastră să dovediţi că tricolorul este un simbol cu care vă mândriţi. Este foarte simplu! Puteţi pune un steag la balcon, în curte sau puteţi lega o panglică tricoloră la oglinda maşinii. Astfel vom arăta că drapelul ne reprezintă!  

Vă aşteptăm fotografiile, filmuleţele sau ideile despre campanie la adresa de mail [email protected], sau puteţi sa le postaţi direct pe
pagina de Facebook Drapelul României

Cea mai inspirată postare va primi de Ziua Naţională un cadou surpriză, în platoul Antena 3 !


×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close