Antena 3 CNN Coronavirus 20 de autocare cu români din Germania, blocate în Vama Nădlac

20 de autocare cu români din Germania, blocate în Vama Nădlac

Douăzeci de autocare cu români sunt blocate în punctul de trecere al frontierei din Nădlac, ca urmare a noilor directive impuse de MAI.

20 de autocare cu români din Germania, blocate în Vama Nădlac
16 Mar 2020   •   10:18

Oamenii aşteaptă să fie controlaţi de medici pentru a se stabili dacă sunt infectaţi cu noul coronavirus.

"În acest moment, la punctul de trecere Nădlac 2 autostradă avem timp de aşteptare de 30 de minute. Toate persoanele care sosesc din state cu cel puţin 500 de cazuri de COVID 19 intră în proceduri speciale. Vorbim de aproximativ 10.600 de persoane verificate de aseară, de când s-au luat noile măsuri, dintre care 9700 cetățeni români", a declarat Alexandra Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la Antena 3. 

”Polițiștii de frontieră distribuie pe coloană, atât pentru cetățenii care au venit cu aceste autocare, cât și pentru celelalte persoane acele formulare specifice pe care colegii de la DSP le-au emis. În momentul în care ajung efectiv la frontieră se fac formalitățile și sunt preluați, fiecare în parte, de către doctorii de la DSP care încep controlul specific referitor la starea de sănătate a fiecăruia”, a mai spus aceasta.

Potrivit acesteia, întreaga procedură presupune un timp de 10 minute pentru fiecare persoană în parte.

 

×
Subiecte în articol: Vama Nadlac coronavirus
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close