Antena 3 CNN Coronavirus COVID-19. Firea: Nu mai avem spaţii pentru carantină, închiriem

COVID-19. Firea: Nu mai avem spaţii pentru carantină, închiriem

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a răspuns, joi, apelului Guverului de a identifica noi spaţii pentru carantină şi susţine că nu mai avem astfel de clădiri, astfel că vom închiria spaţii pentru izolarea bolnavilor de coronavirus.

COVID-19. Firea: Nu mai avem spaţii pentru carantină, închiriem
Sursa foto: Antena 3
de M.Z.    |    12 Mar 2020   •   14:05

"Am făcut apel şi la mediul privat, să încercăm să ne pună la dispoziţie contra cost, plătind chirie, dând un avans, să ne dea camere separate şi cu toalete. Ideale ar fi clădiri cu peste 40-50 de camere", a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, joi, la Antena 3.

Edilul Capitalei a precizat că, în prezent, mai sunt disponibile 60 de locuri, însă nu sunt spaţii suficiente în cazul în care DSP ar cere urgent mult mai multe locuri.

"Avem 30.000 de locuri pentru carantina unor persoane vulnerabile în situaţii de calamităţi: incendiu, inundaţii, cutremure, dar nu pandemie", a precizat. Firea.

"Acum trebuie identificate spaţii care să ţină 1-2-3 persoane din aceeaşi familie în carantină. Primăria nu are licee, cămine în subordine", a continuat primarul Capitalei.

Potrivit edilului, în prezent avem 200 de locuri de carantină deja ocupate.

​Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, le-a cerut, joi, primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, primarilor celor șase sectoare din Bucureşti, precum și primăriilor din județul Ilfov să identifice urgent spații izolate de cazare, destinate carantinării.

Numărul infectaților cu coronavirus în România crește de la o oră la alta. Bilanțul persoanelor depistate pozitiv cu virusul ucigaș a ajuns la 48.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat miercuri că epidemia de COVID-19 poate fi caracterizată ca pandemie.

COVID-19. Firea: Nu mai avem spaţii pentru carantină, închiriem

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea carantină coronavirus
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close