Antena 3 CNN Coronavirus Grecia rămane în carantină națională până pe 7 decembrie! Grecii pot ieși din case doar cu sms de aprobare

Grecia rămane în carantină națională până pe 7 decembrie! Grecii pot ieși din case doar cu sms de aprobare

Grecia a anunțat, joi, prelungirea carantinei până pe 7 decembrie, în contextul celui de-al doilea val al pandemiei COVID-19. „Povara epidemiologică rămâne ridicată”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, citat de AFP.

Grecia rămane în carantină națională până pe 7 decembrie! Grecii pot ieși din case doar cu sms de aprobare
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    26 Noi 2020   •   22:15

„Există semne incipiente de reducere a numărului de cazuri de coronavirus. Dacă acest ritm descrescător continuă, presiunea asupra sistemului public de sănătate va scădea și putem lua în considerare un plan de revenire la o anumită normalitate”, a adăugat Stelios Petsas.

Cei care intenționează să iasă din case au obligația de a informa printr-un mesaj la un număr indicat numele, adresa, locul și motivul deplasării. Tot pe telefon primesc confirmarea că pot părăsi locuința, doar în scopul precizat. Doar magazinele pentru nevoi esenţiale, supermarketurile şi farmaciile sunt deschise în toată țara.

La începutul lunii noiembrie, autoritățile elene impuneau o blocare parțială în Grecia. Barurile și restaurantele din zonele cu risc ridicat au fost închise, iar utilizarea măștilor de față a devenit obligatorie la nivel național.

„Din păcate, coronavirusul știe să treacă prin crăpăturile neglijenței câtorva, ceea ce subminează efortul multora. Și vremea bună încetează să mai fie aliatul nostru, întrucât în ​​curând vom petrece tot mai mult timp în interior. De aceea trebuie să acționăm acum. Acum. Înainte ca unitățile de terapie intensivă să fie copleșite sub greutatea vieților puse în pericol. Trebuie să acționăm unde avem capacitatea de a detecta și urmări cazurile ”, anunța atunci premierul grec.

Grecia a intrat în lockdown: ”Efectul asupra economiei ţării va fi catastrofal”

Grecia a intrat în lockdown pe 7 Noiembrie, măsura fiind impusă inițial pentru trei săptămâni, pentru a putea reduce numărul infectărilor cu COVID-19.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a decretat inițial un „lockdown” pentru perioada 7- 30 noiembrie, care a fost acum prelungită până pe 7 decembrie. 

Țara a totalizat un număr de 97.288 de cazuri COVID-19 și 1.902 de decese în timpul pandemiei, nordul Greciei fiind cel mai afectat.

×
Subiecte în articol: Grecia carantină COVID-19
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close