Antena 3 CNN Coronavirus Mărturiile medicilor militari de la Suceava: ”Am găsit aici oameni disperați, obosiți, anxioși. Cred că ne-am îndeplinit scopul”

Mărturiile medicilor militari de la Suceava: ”Am găsit aici oameni disperați, obosiți, anxioși. Cred că ne-am îndeplinit scopul”

Militarii vor preda conducerea Spitalului Județean din Suceava către noua conducere interimară civilă aleasă prin vot în Consiliul Medical. Predarea ștafetei ar urma să aibă loc mâine.

Mărturiile medicilor militari de la Suceava: ”Am găsit aici oameni disperați, obosiți, anxioși. Cred că ne-am îndeplinit scopul”
Sursa foto: hepta
29 Apr 2020   •   14:21

Într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3, generalul Ionel Oprea și colonelul Daniel Derioiu au vorbit despre momentele grele prin care au trecut la Suceava și spun că acum situația este sub control. 

”Am găsit, din păcate, un spital aflat într-o mare suferință, cu un colectiv destructurat, doar 10-15% din efectivul medical al spitalului prezent la muncă, oameni disperați, obosiți, anxioși. Cu circuitele epidemiologice destructurate, care și-au dovedit ineficacitatea. Am reușit în prezent să aducem să fie funcțională situația în spital și să putem asigura asistența atât pacienților COVID, cât și unor anumitor tipuri de urgențe medico-chirugicale non-COVID. Considerăm că ne-am îndeplinit scopul pentru care am fost aduși aici”, a declarat colonelul Daniel Derioiu.

”Spitalul era în derivă, pentru că nu mai avea comandă. Noi nu am găsit aici pe nimeni și, de fapt, acesta a fost rostul de a aduce o echipă din medici militari. Medicii militari și armata reprezintă o rezervă a statului în cazul unui sinistru. Și acesta este un sinistru. Cred că pot fi doi lideri  care pot reprezenta o echipă bună, echipa necesară spitalului. De fapt, când am anunțat modul în care se vor desfășura lucrurile, au fost puțin surprinși toți, dar cred că a fost în final o surpriză plăcută. Pentru că le-am oferit ocazia de a fi ei înșiși”, a declarat generalul Ionel Oprea.

×
Subiecte în articol: medici militari Suceava conducere ionel oprea
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close