Mihai Teodor, PPU-sl: Mi-aș fi dorit ca președintele și Guvernul să vină cu măsuri ferme și clare

16 Mar 2020   •   21:32
Mihai Teodor, PPU-sl: Mi-aș fi dorit ca președintele și Guvernul să vină cu măsuri ferme și clare

Umanistul Mihai Teodor critică discursul președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta a anunțat semnarea decretului pentru declararea stării de urgență.

Mihai Teodor consideră că Executivul și președintele Iohannis ar fi trebuit să vină deja în fața cetățenilor cu măsuri concrete, explicate pe înțelesul tuturor și nu cu anunțuri vagi, așa cum este cazul acum.

”Domnule Președinte, domnule Premier, domnilor miniștri, nu vă jucați cu viețile noastre!

În contextul situației actuale, mi-aș fi dorit ca Președintele și Guvernul să vină cu măsuri ferme și clare, să arate că au tăria de caracter să gestioneze țara în beneficiul și, mai ales, în sănătatea cetățenilor.

Acum, mai mult ca oricând, acest guvern trebuie să fie asumat, să conducă, să ia decizii ferme. Nu reiese așa ceva. România nu mai are timp pentru inacțiune, pentru lașitate, pentru discurs plat, generalist, lipsit de substanță.

Trebuie să acționăm, să ne protejăm cetățenii și să nu mai defilăm cu măsuri luate copy-paste de către alte state. Avem identitate proprie, avem specificul nostru, avem capabilitățile noastre și trebuie să gestionăm criza aceasta cât mai bine și mai repede astfel încât să depășim momentul.

Dragi cetățeni, respectați instrucțiunile pentru prevenire: spălați-vă pe mâini, stați în casă, evitați aglomerațiile și vom trece cu bine peste asta.

Mulțumesc pe această cale tuturor eroilor acestor zile, cei care își riscă sănătatea lor și a celor dragi lor pentru a merge la locul muncă: personalul medical, polițiștii, pompierii, casierii și vânzătorii din magazine.”, scrie Mihai Teodor pe Facebook.

x close