Antena 3 Coronavirus Morți de COVID, fără comorbidități. Medicul Virgil Musta: Au două lucruri în comun

Morți de COVID, fără comorbidități. Medicul Virgil Musta: Au două lucruri în comun

de Laura Dinu    |    02 Oct 2020   •   12:40
Morți de COVID, fără comorbidități. Medicul Virgil Musta: Au două lucruri în comun
Sursa foto: hepta

Medicul Virgil Musta a explicat ce s-a întâmplat în cazul pacienţilor fără comorbidităţi, care au decedat în urma infectării cu COVID-19.

Doctorul Musta a declarat că decesul unor pacienţi fără comorbidităţi i-a frământat foarte tare pe medici, care au încercat să găsească o explicație pentru aceşti pacienţi tineri care au murit după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Astfel, medicul a constatat că toţi au făcut ceea ce se numeşte o „furtună de citokine”, adică o reacţie care duce la agravarea bruscă a bolii. De asemenea, toţi cei cinci pacienţi au avut în comun două lucruri:

„Primul a fost că au venit târziu la spital. Toţi veniseră după o săptămână în care starea generală a fost bună şi au venit în momentul în care s-a agravat starea de sănătate. Se ştie că în a cincea - a şaptea zi există riscul de agravare bruscă a stării de sănătate. Din păcate, toţi au stat acasă spunând că au o formă uşoară, că nu e problemă şi au venit când au început să se desatureze, când leziunile pulmonare erau de peste 70 la sută. De aceea, această evaluare care se face, biologică, ar fi bine ca lumea să o facă pentru că poţi depista din timp modificările care duc la forme severe.

Se ştie că anxietatea şi depresia sunt factori favorizanţi în scăderea imunităţii. De aceea, pe sistemul acesta funcţionează şi placebo. Se ştie că în bolile infecţioase, dar nu numai, pacienţii care sunt optimişti şi au o gândire pozitivă au evoluţie mai bună. În lume, sunt câteva studii în care evaluează pacienţii şi îi tratează cu anxiolitice sau antidepresive”, declarat Virgil Musta pentru adevărul.ro.

Medici: Nu coronavirusul este adevăratul ucigaș! Sistemul imunitar este cel care distruge organele vitale

Potrivit medicilor spanioli, în formele severe de coronavirus, sistemul imunitar este cel care ucide. Aceștia spun că este nevoie de un sistem imunitar echilibrat, nu de unul puternic, pentru a învinge boala.

Roger Paredes, șeful secţiei de boli infecţioase de la spitalul Germnas Trias I Pujol , de lângă Barcelona, a explicat care sunt fazele infectării cu virusul SARS Cov-2.

- Prima fază este faza virală, cea în care virusul se înmulţeşte rapid în sistemul respirator. În această fază, simptomele sunt ușoare, asemănătoare unei răceli simple. În cazul a 80% dintre pacienți, simptomele nu se agravează și dispar după 6-10 zile.

- Faza pulmonară este a doua fază, care apare la 20% dintre pacienți. Aceasta constă într-o pneumonie specifică, în  care ambii plămâni sunt afectați şi intervine insuficienţa respiratorie.

- Fază severă se manifestă în cazul a 10% din pacienți. Aceștia dezvoltă un răspuns inflamator al sistemului imunitar necontrolat, din cauza unei ”furtuni” de citokine, care duce la stare critică și chiar deces. 

Care este adevăratul ucigaş în cazul coronavirusului?

Medicii spanioli au observat că nu încărcătura virală mare conduce la deces, ci aceste furtuni de citokine.

”Furtuna de citokine este o problemă cu care ne confruntăm frecvent la terapie intensivă. Problema este că nu avem tratament nici pentru virus, nici pentru răspunsul inflamator. Avem doar tratamente care să protejeze organele vitale ale pacientului”, a declarat Rafael Manez, şeful secţiei de ATI de la Spitalul Bellvitge de lângă Barcelona, în condițiile în care tot ce pot face medicii pentru pacienții în stare gravă este să folosească ventilatoare sau medicamente pentru a controla tensiunea arterială sau corticosteroizi pentru a reduce inflamaţiile.

O pistă de tratament ar fi folosirea medicamentelor pentru a bloca interleukina-6, o citokină inflamatorie produsă de sistemul imunitar.

Medicul a declarat că furtunile de citokine au loc mereu în timpul sezonului de gripă, dar, din cauza ratei infectării crescute în cazul Covid-19, medicii au mai mulţi bolnavi decât pot trata.

Pentru vindecare, este nevoie de un sistem imunitar echilibrat, nu unul puternic

Potrivit infecționistului, pentru a învinge lupta împotriva coronavirusului este nevoie de un sistem imunitar echilibrat, nu unul puternic.

”Mecanismul furtunilor de citokine nu este cunoscut”, spune Paredes. ”Răspunsul inflamator este un răspuns natural al sistemului imunitar. Este necesar pentru a repara dauna celulară. În cazul unei pneumonii normale, microbii afectează țesutul pulmonar, sistemul imunitar generând un răspuns inflamator pentru a o stopa. Sistemul imunitar ”omoară” anumite celule pentru a repara țesutul afectat. În cazul coronavirusului, nu sunt trimise doar câteva celule ci o mulțime de celule care generează un răspuns inflamator necontrolat, nu doar în plămâni ci în tot organismul”, a adăugat medicul.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close