Antena 3 CNN Coronavirus Nelu Tătaru: S-a decis extinderea zonelor roșii pentru nordul Franței și Madrid. Cei care vin din aceste zone intră în izolare

Nelu Tătaru: S-a decis extinderea zonelor roșii pentru nordul Franței și Madrid. Cei care vin din aceste zone intră în izolare

Nelu Tătaru, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că s-a decis extinderea zonelor roșii pentru nordul Franței și Madrid, iar persoanele care revin în țară din aceste zone vor intra în izolare.

Nelu Tătaru: S-a decis extinderea zonelor roșii pentru nordul Franței și Madrid. Cei care vin din aceste zone intră în izolare
11 Mar 2020   •   12:49

De asemenea, zonele galbene includ tot restul Franței, Spania și Germania. Și cei care se întorc din aceste țări vor intra în izolare la domiciliu.

"Țin să menționez că s-a decis extinderea zonelor roșii în nordul Franței și Madrid și zonele galbene la tot ce înseamnă restul de Franța, Germania și Spania. Vor fi introduși în izolare la domiciliu cei care se întorc din aceste zone", a spus Tătaru.

Amenzile pentru cei care mint autoritățile în privința locului de unde s-au întors pot ajunge la 4.000 de euro.

Până în momentul de față au fost confirmate 31 de cazuri de coronavirus în România. Ultimul caz este cel al unui bărbat de 42 de ani, din Iași, care s-a întors din Veneția pe data de 2 martie. În prezent, bărbatul este internat la Spitalul de Boli Infecțioase.

Din numărul total al celor confirmați, 6 persoane s-au vindecat. 487 de pacienți sunt în carantină, iar 11.684 sunt monitorizați la domiciliu.

 

×
Subiecte în articol: Franta Madrid coronavirus
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close