Antena 3 CNN Coronavirus O femeie de 39 de ani din Alba Iulia a murit de COVID-19. Medic: „Nu mai avea suprafață pulmonară cu care să respire”

O femeie de 39 de ani din Alba Iulia a murit de COVID-19. Medic: „Nu mai avea suprafață pulmonară cu care să respire”

O femeie de 39 de ani din Alba Iulia, care a murit de COVID-19, fără să aibă alte boli, avea plămânii compromiși. Femeia a ajuns la spital la sfârșitul săptămânii trecute, iar starea ei s-a agravat brusc.

O femeie de 39 de ani din Alba Iulia a murit de COVID-19. Medic: „Nu mai avea suprafață pulmonară cu care să respire”
Sursa foto: Hepta
24 Iun 2020   •   22:40

„S-a efectuat de urgență o tomografie computerizată care a ridicat de la început suspiciunea unei pneumonii extinse bilaterale de COVID, motiv pentru care a fost internată de urgență în ATI la izolare și i s-a recoltat testul. Aici a fost monitorizată și tratată conform protocolului, i s-a administrat medicația care era necesară. Starea ei a fost relativ stabilă o perioadă, după care brusc, în jurul orei 16-17, bolnava a făcut stop cardiorespirator. 

A fost de urgență resuscitată și intubată și apoi a fost ventilată mecanic. A fost ventilată mecanic și după prânz a făcut nou un stop cardiorespirator care nu a mai putut fi resuscitat și s-a declarat decesul”, a declarat Dan Crainic, director medical al Spitalului de Urgență Alba Iulia.

„Plămânii arătau extrem de rău, era o pneumonie extinsă bilaterală cu acumulări în alveole, practic foarte puțin din plămâni mai era, restul era compromis. Pacienta practic nu mai avea suprafață pulmonară cu care să respire”, a adăugat medicul, potrivit Digi 24.

Situația COVID-19 în ultimele 24 de ore. 321 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate şi externate.

Până astăzi, 1.555 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 186 de pacienţi.
 

×
Subiecte în articol: Alba Iulia plamani
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close