Antena 3 CNN Coronavirus OMS confirmă eficiența tratamentului cu dexametazonă în cazul pacienților cu forme grave de COVID-19. "Sunt vești foarte bune"

OMS confirmă eficiența tratamentului cu dexametazonă în cazul pacienților cu forme grave de COVID-19. "Sunt vești foarte bune"

Organizația Mondială a Sănătății a salutat rezultatele primelor teste efectuate în Marea Britanie, care arată că dexametazona poate salva viețile pacienților cu simptome grave de coronavirus.

OMS confirmă eficiența tratamentului cu dexametazonă în cazul pacienților cu forme grave de COVID-19. "Sunt vești foarte bune"
17 Iun 2020   •   10:20

Pentru pacienții ventilați mecanic, tratamentul cu această substanță a arătat că reduce mortalitatea cu o treime, iar la pacienții care primeau doar oxigen suplimentar, cu o cincime.

Efectele benefice au fost observate doar în cazul pacienților cu forme grave de Covid-19.

"Acesta este primul tratament care arată că reduce mortalitatea la pacienții cu coronavirus, care au nevoie de oxigen sau de ventilare mecanică", a spus directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. ”Acestea sunt vești foarte bune și felicit guvernul britanic, Universitatea Oxford și spitalele și pacienții din Regatul Unit care au contribuit la această descoperire științifică salvatoare de vieți”, a adăugat el.

Dexametazona este un medicament pe bază de corticosteroizi și este utilizat în tratamentul multor afecțiuni, incluzând probleme reumatice, o serie de afecțiuni ale pielii, alergii severe, dar și boli respiratorii cum ar fi astm sau tuberculoză.

Cercetătorii și-au exprimat părerea vizavi de rezultatele inițiale, urmând să revină cu o analiză completă în zilele următoare.
 

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close